Ce-i lipsea sportului românesc… identitatea de brand?

de A.V.

Schimbări de imagine

În ultimii ani mai multe federații ale sporturilor de echipă și-au îndreptat atenția spre identitatea de brand. Un fel de aceeași Mărie cu altă pălărie, dar prezentată pompos, cu tente de marketing. Imagine să fie dacă e mai greu cu performanța. Ne îndreptăm privirea spre acțiunile întreprinse în acest sens de Federațiile Române de Fotbal (FRF), Handbal (FRH) și Baschet (FRB).

La prezentarea acestor identități noi de brand, președinții celor trei federații s-au întrecut în declarații pompoase despre unitate, simboluri naționale. Evident, promiteau și ridicarea performanțelor. Concret, la fotbal s-a adoptat o nouă identitate vizuală, anunțată ca prima identitate de brand din istoria echipei naționale. S-a reinterpretat stema națională și a rezultat o siglă care a ciuntit simbolurile celor 5 regiuni. La handbal Liga Națională a fost botezată după simboluri românești, luând naștere Liga Zimbrilor și Liga Florilor. La baschet s-a apelat la supranume noi pentru naționalele de seniori: Vulturii și Acvilele. Practic imagine și atât pentru că nu aduc nimic nou sau bun. Exceptând handbalul feminin, toate aceste naționale se zbat în mediocritate. Mici excepții sunt câteva echipe de club care mai scot capul prin Europa.

Baschetul românesc „prinde aripi”… sau NU

În august 2016 Federația Română de Baschet organiza o conferință de presă. Era o „premieră” în istoria de 85 de ani a baschetului românesc: identitatea de brand pentru naționalele de seniori. Această premieră urma să pregătească drumul performanței pentru baschetul românesc. Acesta, aparent, urma să „prindă aripi” în contextul în care începeau pregătirile pentru EuroBasket 2017. Echipa națională masculină era botezată „Vulturii”, iar cea feminină, „Acvilele”. Tricolorii și tricolorele s-au demodat între timp?

„Prezentarea noii identități oficiale a celor două echipe naționale de baschet reprezintă nu doar un moment istoric al unei federații cu tradiție, ci și o etapă care marchează revenirea baschetului autohton în sportul de performanță la nivel continental. Am vrut sa marcăm momentul participării României la EuroBasket 2017, cu atât mai mult cu cât ultima oară când am fost prezenți la întrecerile europene s-a întamplat acum trei decenii, în 1987. Identitatea vizuală a naționalelor de baschet reprezintă trei vulturi, simbolizând agilitatea, curajul jucătorilor, dar și munca în echipă și înălțimile pe care vrem să ducem acest sport în România. De azi vom avea Acvile și Vulturi”. Asta declara atunci președintele FRB, Horia Păun. Noul imn urma să fie piesa „Tot mai sus”.

Noroc cu găzduitul

„Acvilele” au ratat calificarea la europeanul din 2017. Băieții au încheiat pe locul 23 din 24 de participante, cu 5 înfrângeri în grupa pe care au găzduit-o la Cluj. A fost revenirea la un turneu final după 30 de ani de la precedenta calificare. Dar „Vulturii” au mers acolo pentru că au fost gazde, nu pentru că s-au calificat. Și la feminin ultima participare a venit tot datorită organizării unor grupe, în 2015. Dar tricolorele au reușit câteva calificări la turneul final în acest mileniu, ultima în 2007.

Au început deja campanii noi de calificare. Fetele au debutat foarte slab. A fost o înfrângere la 21 de puncte cu Slovenia, o echipă cu o medie de vârstă de 23 de ani și cea mai experimentată sportivă de 27. În comparație, media de vârstă a „Acvilelor” a fost de 27 de ani. Cinci jucătoare au avut peste 30, iar veterana lotului avea 37. A urmat un eșec și mai drastic cu vicecampioana europeană Franța, la 42 de puncte. Băieții luptă pentru calificarea la mondiale. S-a mers pe tineri care au obținut o victorie și o înfrângere la cinci puncte. Însă aceștia trebuie să confirme în duelurile următoare. Cele mai bune performanțe ale naționalelor de baschet au fost: trei locuri 4 consecutive la europeanul feminin în anii ’60, un loc 6 la mondialul fetelor din 1959 și două locuri 5 la întrecerea continentală masculină în 1957 și 1967. Oare cum au putut ajunge în fazele superioare fără o identitate de brand?

Campionatul intern pierde echipă după echipă

Competițiile interne sunt tot mai sărace. La feminin au rămas 9 echipe și la masculin 12, după ce în urmă cu câțiva ani erau câte 16. La nivel de club au mai fost echipe care au scos capul în Europa, cu Energia Târgu Jiu ajungând la Final 4-ul EuroChallenge în 2015. Dar oltenii au închis porțile anul următor din lipsa de finanțare. În acest sezon doar campioanele en-titre au ajuns în grupele competițiilor europene organizate de FIBA și au trecut în faza următoare.

Cu limită de 5 străine și 6 străini, există un număr limitat de jucători autohtoni care chiar pot face diferența în competiția internă. Și mai puțini fac față cu brio în străinătate. Străinii îmbunătățesc spectacolul, dar ar trebui găsit un echilibru între creșterea jucătorilor autohtoni și importuri, unele de valoare, dar și unele de calitate slabă.

Nu spune nimeni să nu se încerce diferite strategii de marketing care să includă identități de brand. Dar altele sunt problemele actuale. Pe lângă cadrul legal, ar mai fi infrastructura precară, curțile școlilor închise după ore și altele. La baschet putem contabiliza și deciziile nu foarte inspirate ale federației în ceea ce privește transmiterea meciurilor în direct. Televiziunea are restanțe la cluburi din campionatul trecut, deși sunt sume mici față de alte sporturi. Naționala masculină nu a avut loc pe nici unul din cele patru canale ale trustului.

După un an și jumătate de la lansarea noii identități, baschetul românesc nu a prins aripi, poate doar tinerii sub 20 de ani care au câștigat Divizia B a Campionatului European și au promovat în primul eșalon valoric. O performanță dătătoare de speranțe pentru viitor, dar totuși ne bucurăm pentru locul 1 în Divizia B, adică prima după cele 16 echipe din Divizia A. Dar viitorul e asigurat pentru că avem identitate…

Cadru legal defavorabil

În sportul românesc sunt destul de multe echipe susținute într-un procent mai mare sau mai mic de autorități. Curtea de Conturi a blocat finanțările de la bugetul local în unele zone pentru că s-a constatat că sunt ilegale după ani întregi în care nu s-au pus astfel de probleme la controalele periodice. Dar în alte zone s-a putut merge pe aceeași formulă, depinde și de apartenența conducerii. Legea sponsorizării nu încurajează investitorii. Sunt câteva excepții, cu echipe care au atras sponsori puternici. În cazul campioanei la baschet masculin, U BT Cluj, aceasta are același sponsor ca și federația, ceea ce generează multe suspiciuni, mai ales în ale arbitrajului.

S-a modificat legea sportului 69/2000 pentru a permite acordarea a maxim 5% din bugetul local pentru sport. S-au schimbat dispozițiile și s-a dat liber și la salarii. Cu autoritățile locale printre „sponsori”, sportul de performanță revine în controlul statului. Sunt destule exemple cu funcționari care nu au nici o legătură cu sportul dar au ajuns să conducă cluburi importante. Dar și la această lege se pune problema aplicabilității. Din nou, unii primari o aplică. Însă alții au îndoieli privind normele de aplicare, mai ales după problemele din ultimii ani cu Curtea de Conturi. Mulți edili încearcă să se folosească de echipele fanion ale orașului pentru propria imagine, nu neapărat pentru susținerea sportului.

Salarii de mii de euro din bani publici?

Se pune și problema oportunității finanțării sportului de performanță din bugetele locale, dacă este moral ca unii sportivi să ia mii de euro pe lună din banii contribuabililor. Performanța cere bani, dar de unde? La fotbal finanțarea de la autorități este considerată ajutor de stat în cazul unor cluburi profesioniste. Totul depinde de forma de organizare pentru că, din nou, în unele zone se poate acorda finanțare de la autorități, în altele nu.

Se spune că unele salarii de la CSM-ul bucureștean, la handbal feminin, depășesc mult salariile fotbaliștilor, în condițiile în care cluburile din sportul rege primesc bani serioși din televizare. CSM București dă acele salarii în mare parte de la bugetul local. Primăria Municipiului București a alocat 60 de milioane de lei pentru CSM pentru anul 2017, adică aproximativ 13 milioane de euro, din bani publici. Deși atrage sportive cu bani mulți, clubul bucureștean nu are o sală proprie și folosește diverse săli din capitală. Marea câștigătoare a Ligii Campionilor la handbal feminin se antrenează pe la sala Rapid sau prin altă parte. Avem sportive de top, dar nu și condiții.

Nu contestă nimeni valoarea unor sportive de talie mondială cum e Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai valoroasă handbalistă a lumii. Dar sute de mii de euro din bani publici? Se speculează cu sume între 250.000 și 300.000, dar este confidențial… Aducerea sa a fost anunțată de primărița capitalei, care spunea, printre altele că este necesară aducerea de modele pentru copii. Dacă ar aduce și sponsori privați care să plătească salariile, ar putea da și mai mulți bani sportivilor de top pentru că nu ar avea nimeni de comentat. La Gyor Locke încasa mai mult, dar în spatele echipei se află un producător important de mașini, nu o primărie.

Bani mai puțini de la buget?

Au fost și alte cluburi care au dat salarii mari din banii publici și s-au desființat secții importante la schimbarea conducerilor de la autorități. Printre aceste exemple se pot aminti cele două echipe de handbal de la Baia Mare, unde s-au adus jucători de națională, cu salarii importante, iar când primăria n-a mai cotizat, s-a ajuns la situații dramatice.

La feminin a dispărut rapid echipa, iar la masculin au fost meciuri în care jucătorii erau obligați să joace 60 de minute pentru că nu aveau schimbare. Și alte simboluri au dispărut de pe harta sportului românesc pentru că în momente de „boom” au oferit salarii foarte mari și când s-a pierdut interesul pentru sponsorizare au dispărut. Sau au mai fost cazuri celebre precum Oltchimul, Gaz Metan Mediaș sau Energia Târgu Jiu, care primeau bani de la întreprinderi importante și au dispărut după ce acestea au avut probleme financiare.

Și dacă modificările de la legea 69 ar fi operative și autoritățiile ar putea să acorde maxim 5% din buget pentru sport, propunerile fiscale care au fost anunțate în ultima perioadă i-au speriat pe mulți primari. Aceștia au tras semnale de alarmă că vor scădea drastic bugetele locale. Pe lângă creșterea impozitelor, o soluție probabilă va fi tăierea finanțării pentru sport. Vedem atunci ce nivel va fi în campionate și câte echipe vor supraviețui. Sunt deja cazuri cu echipe care au restanțe salariale. La Timișoara, SCM-ul are restanțe pentru că primarul a ales să se ocupe de probleme gen căldura pentru populație, iar plățile către club au fost amânate. Există campionate naționale de seniori cu doar 6 echipe la start, cum este cazul la hochei pe gheață, dar nici rugby-ul nu este departe.

Liga Florilor și Liga Zimbrilor

FRH a venit cu ideea să-și boteze principalele competiții interne. Și în alte părți se practică astfel de schimbări. Dar se produc, în general, când vine un sponsor să-și asocieze numele și dă bani pentru asta, nu pentru că federalii se gândesc să creeze identități de brand pentru competiții. Competiția în sine ar trebui să fie un brand.

„Spiritul zimbrilor se regăsește în fiecare meci, în fiecare minut, la fiecare aruncare spre poartă din Liga Națională de Handbal Masculin. Forța, determinarea și rezistența acestui animal legendar sunt surse de inspirație pentru fiecare jucător care vrea să cucerească titlul de campion. Mai mult, zimbrul este un simbol românesc, un animal respectat, care se impune atât prin abilitățile individuale, cât și prin unitatea din cadrul turmei, a echipei din care face parte. Este un luptător care și-a păstrat identitatea și calitățile indiferent câte schimbări au fost în jurul său. La fel și noi, la FRH, ne dorim să păstrăm spiritul competitiv din cadrul Ligii Naționale de Handbal Masculin, să încurajăm performanța și să aducem mândrie tuturor românilor care iubesc acest sport”, spunea președintele FRH, Alexandru Dedu, când s-a botezat Liga Națională în Liga Zimbrilor, în iulie 2016.

După un an și câteva luni a venit rândul competiției feminine să intre în vizor pentru o nouă identitate de brand. „Liga Națională de Handbal Feminin devine din acest sezon și mai puternică. Liga feminină a trecut printr-un proces de rebranding, a cărui concluzie i-a dat o identitate unică: Liga Florilor”, așa începe știrea de pe site-ul federației.

Identitatea de brand = mai mult spectacol pentru federali…

„Am încercat să găsim un simbol care să întruchipeze atât feminitatea, cât și puterea, rezistența, forța și dăruirea. Ni s-a părut că floarea de colț este cel mai aproape de așa ceva: o floare foarte frumoasă, exprimă feminitatea în același timp, trăiește în condiții extreme și credem că asta este exact chintesența handbalului feminin. Vorbim de un brand diferit de Liga Zimbrilor, sunt două produse cu totul și cu totul diferite care se completează reciproc în peisajul handbalului românesc. Pe de-o parte avem campionatul băieților: tărie, putere, bărbăție, iar pe partea cealaltă e campionatul fetelor, caracterizat prin feminitate, dar și prin dârzenie”, preciza Dedu la prezentarea Ligii Florilor.

Interesant este că astfel de lansări sugerează că identitatea de brand este un fel de elixir care produce îmbunătățiri imediate. Că automat campionatele sau echipele rebranduite devin mai bune. Brusc se trece peste infrastructura precară, salarii neplătite, judecăți pe la diverse tribunale și așa mai departe. Praf în ochi pentru ascuns problemele reale ale sportului. Un fel de aceeași Mărie cu altă pălărie, dacă tot o dăm pe românisme. Concret, Dinamo n-a rupt gura târgului în Champions League doar pentru că evoluează în Liga Zimbrilor.

CSM București a câștigat cea mai importantă competiție europeană când juca în „biata” Ligă Națională, „împopoțonată” acum ca Liga Florilor. Naționala feminină de handbal, singura care mai obține rezultate notabile, a câștigat bronzul mondial în 2015. Ar fi trebuit ca, după ce s-au întărit cu simbolistica florii de colț, jucătoarele să fi rupt norii la mondialul din acest an. Au început bine în grupe, dar Cristina Neagu n-a fost suficientă pentru a trece de Cehia în sferturi. Liga Florilor nu a dat puteri magice celorlalte jucătoare pentru a trece mai departe în fața unei echipe care a obținut in-extremis calificarea în faza eliminatorie.

Siglă controversată la fotbal

FRF s-a alăturat de curând trend-ului, cu o identitate de brand. La începutul lunii noiembrie 2017, federația a lansat noua imagine a naționalei. Au fost iar discursuri despre înnobilarea tricoului cu blazoane și despre chemări la unitate și dăruire. De la distanță pare un simplu tricou galben pe care s-a tras o dungă verticală în culorile României. Sigur fotbaliștilor li se va face pielea de găină pentru marea onoare pe care o au să poarte figura reprezentativă a scutului României, vulturul, imprimat prin tehnica „embossed”. Oare fotbaliștii cunosc semnificația acestor simboluri? Oare vor primi o scurtă lecție de istorie sau vor da un search pe google? Sau nici nu se vor chinui să întrebe și vor folosi partea de tricou cu sigla pentru a se șterge de transpirație, sau să muște când sunt frustrați de ratări.

Noua stemă s-a vrut o reinterpretare a stemei țării. O interpretare care a stârnit controverse pentru că s-au ciuntit simbolurile heraldice ale celor cinci regiuni istorice românești. O paralelă între părțile tăiate și ce ar putea simboliza asta în jocul naționalei sugera că vulturul Țării Românești este înghesuit până la amputare pentru că naționala va juca exclusiv defensiv.

Lipsa ghearelor, tăiate, arătând că echipa ar fi incapabilă de încleștări cu adversarii. Bourului moldovean i s-a tăiat botul, ceea ce i-ar pune pe mute pe suporterii din acea parte de țară. Nici leul oltean n-a scăpat intact, fiindu-i tăiate picioarele, un fel de trup și suflet, mai puțin picioarele, la fel ca jucătorii de la națională. De la Dobrogea a încăput un singur delfin în sigla încărcată. Aproape întreg, i s-a ciuntit puțin înotătoarea. Păstrând mesajul din acel articol, fotbaliștii s-ar simți pe teren ca peștele pe uscat. Aripa stângă a vulturului din Transilvania n-a avut loc în siglă.

Identitate de brand în locul identității pierdute?

Actualei conduceri FRF i s-a reproșat des că este interesată doar de propria imagine. Actualul președinte al federației, fără mari tangențe cu fotbalul, s-a vrut un manager revoluționar. Despre acesta s-a spus că își construiește imaginea pentru a candida în alte posturi. El ar folosi fotbalul doar ca o rampă de lansare. În discursurile sale pare că totul urmează să fie lapte și miere: revoluționat fotbalul juvenil, readus naționala în topuri.

S-a încercat aducerea primului selecționer străin din istoria naționalei. S-a dovedit a fi un experiment ratat. Germanul Daum s-a încadrat în peisajul fotbalului românesc ca și nuca în perete. A folosit jucătorii pe alte posturi, a promis spectacol și un joc ofensiv. După un debut furtunos au urmat prestații lamentabile și inevitabila ratare a calificării, cu mult timp înainte de finalul preliminariilor. Neamțul părea desprins din alt film și, uneori, parcă a văzut alt meci. Poate un străin care chiar a călcat prin mocirla din fotbalul românesc să fi avut mai mult succes.

Actualul președinte al federației s-a remarcat prin contrele cu jucătorii din Generația de Aur. Gică Hagi a reacționat în termeni duri după lansarea noii identități de brand și a pus punctul pe I, amintind că echipa a avut identitate, acum trebuie să găsim una. „Echipa națională a avut identitate când a jucat la Campionate Europene și Mondiale. Acum încercăm să ne găsim o identitate. Dacă mai putem. Identitatea României era când eram la Campionate Europene și Mondiale și când aveam 70% posesie cu Anglia pe Wembley. Eu cred că atunci este identitate, nu când branduiești un tricou. Cu tot respectul. Știu că este lumea marketingului, dar hai să vorbim despre performanțe”, a spus Gică Hagi.

Imn controversat

Oare cum a putut România să ajungă la un pas de semifinalele mondiale având în piept sigla simplă, rotundă, dar elegantă? Și cum timpurile s-au schimbat, în 2014 s-a lansat un nou imn pentru națională. De-a lungul anilor au fost câteva imnuri care au însoțit naționala la turnee finale, din anii 90 și 2000. Dar pe vremea aceea calificările nu se întâmplau o dată pe deceniu. Imnul lansat de FRF în 2014 a stârnit multe controverse. Mai ales din cauza versului „Hai pe ei, pe mama lor”. Cei de la Iris, care au compus imnul și îl interpretează, au susținut că acel vers a fost introdus la cererea expresă a reprezentanților suporterilor.

Au fost reacții dure din cauza acestui vers. Este un „șlagăr” pe stadioanele românești, dar una este să fie cântat de ultrași sau mulțimi. Dar includerea unui pasaj care poate fi interpretat ca incitare la violență nu era prea oportună în imnul oficial al federației. Lansarea, cu două săptămâni înainte de meciul din preliminarii cu Ungaria, a fost și mai nefericită. Dar creăm identitate de brand. Președintele se lăuda că îl ascultă în drum spre lucru în fiecare dimineață. România s-a calificat la Euro în acea campanie, dar a lăsat o impresie proastă la turneul final, după un joc fără orizont.

Stadioane goale, performanțe puține

Nici la nivel de club situația nu e mult mai bună. În acest sezon doar FCSB a ajuns în grupele Europa League și s-a calificat în primăvară. Stadioanele nu mai atrag același flux de spectatori ca odinioară. E drept că și vremurile s-au schimbat. Lumea e mai ocupată și există multe alte metode de a umple timpul liber. Dar au dispărut multe echipe de tradiție. Mai mult, în primul eșalon avem și exemple cu formații de care s-a râs mult timp pentru că aveau banner în loc de spectatori.

Jucătorii români își pierd cota în străinătate și mulți se întorc în țară sau ajung prin campionate mai slabe dar cu salarii mai bune. Sau, măcar plătite la termen. Liga 1 se umple de diverși străini, unii mai buni, alții mai puțini buni. Nivelul este și el destul de scăzut și se ajunge în unele situații să se facă multă reclamă unui jucător doar pentru că are capacitatea de a dribla și de a scoate un adversar din joc. Abilitatea tehnică se găsea în trecut la mulți jucători români, dar a ajuns pe cale de dispariție.

EURO 2020, teoretic plus pentru infrastructură

România va găzdui meciuri din grupa C a Campionatului European din 2020. București și Amsterdam vor găzdui această grupă. La București urmează să se dispute și un meci din optimi. Turneul se va disputa în 12 orașe diferite, iar echipele vor avea mii de kilometri de parcurs. Teoretic această organizare este o gură de oxigen pentru infrastructura românească. Ar trebui reabilitate niște stadioane și modernizată chiar și infrastructura rutieră și feroviară. Rămâne de văzut dacă se vor și realiza toate promisiunile asumate.

Până atunci rămânem cu problemele finanțării. Rămânem cu numărul tot mai mare de străini din sportul de performanță. Rămânem cu scăderea numărului de performeri autohtoni. Rămânem și cu lipsa infrastructurii sportive. Dacă în trecut curțile școlilor erau la dispoziția copiilor după ore, acum sunt cam închise. S-a propus mărirea orelor de educație fizică din școli. Însă astfel ajungem la problema „luxului” unor vestiare cu dușuri în unități care abia sunt dotate cu toalete. Nu sunt foarte multe spații disponibile pentru a practica unele sporturi de plăcere, în aer liber. Totodată, tentațiile electronice sunt tot mai mari. Dar… am rezolvat problema identității de brand. Acum sigur putem să învingem!

 

INSCRIERE GRATUITĂ LA CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

Leave a Reply