Împărtășanie târzie

impartasanie

Revoluția a adus mai multă smerenie

Costică nu se împărtășise de vreo șapte ani. N-o făcuse intenționat, pur și simplu, dacă nu mergeau alții, nu mergea nici el și nici timpurile nu erau de așa natură.

Odată cu venirea revoluției ( sau ce Dumnezeu o fi fost aia ) lumea s-a apropiat de biserică, timid și încă cu teamă. Costică și-a luat într-o zi soața și împreună cu încă un prieten, s-au dus într-un sat vecin, acasă la un preot, ca să se spovidească și să se împărtășească.

”Programare la Preot”

Vorbiseră din timp cu preotul să oficieze ambele servicii în aceeași zi, căci era greu cu transportul. Acu, de ce s-a dus Costică la un preot din satul vecin, nu aș putea să vă spun exact, pentru că avea 2 preoți în târg la el. Probabil ca să nu-l mai știe și să-l vadă lumea, care încă nu se domesticise cu practicile religioase.

Pe de altă parte, preotul din satul vecin, era mai tânăr, mai deschis la dialog și oficia practicile și acasă, nu musai în biserică. Costică l-a întâlnit la câteva petreceri și i s-a părut că e un om căruia îi poți spune orice și care e dispus să te asculte. Păcate avea destule, Costică – dar parcă cine n-are – și ar cam fi vrut să-i fie iertate.

Așteptarea iertării

Nu le prea avea Costică cu religia, dar atâta lucru știa și el, că ce iartă preotul pe pământ iertat este și în ceruri. A postit și el sărmanul ca vai de capul lui vreo două zile de i se părea că au trecut ani și când a venit ziua cu sorocul, abia aștepta să termine ca să ciupească și el o țuică, o bere, ceva și de ce nu și vreo câțiva mititei. Cu ceilalți, lucrurile au decurs normal, mai rămăsese Costică.

Preotul, l-a lăsat  intenționat la urmă și purtă cu el un dialog meșteșugit, ca să-și dea seama cam ce făină macină Costică la moara vieții. Un preot aude multe și s-ar zice că își dă seama imediat cam care e gradul de vinovăție al celui spovedit. Costică nu dădea în clocot, dar nici sfânt nu era.

Canon pentru Costică

Pentru preot era clar că nu putea să-i dea sfânta împărtășanie, trebuia să-i dea agheazmă mare – adică bobița de prescure nu i-o dădea cu vin, ci cu apă (era un fel de pedeapsă). Cum să-i explice el lui Costică ca să înțeleagă și să nu se supere? I-a dat canonul de rigoare și s-a gândit preotul că e bine să inventeze o scuză că a oficiat ritualul cu apă:

–Domnu Costică, uite … nu știu cum se face că am rămas în casă fără un strop de vin, dar lasă că o rezolvăm noi …

Crezând că preotul ar fi vrut să-l servească că i-a intrat în casă și-l consideră musafir, Costică dădu cu măciuca în baltă

–Păi ce n-ai spus părinte, că-ți aduceam eu o damingenuță, da oricum… poți să dai și un rachiu sau o bere, că nu sunt mofturos.

Autor,

Traian Calancia 06.06.2018

traian calancia

Alte povestiri D’ ale lui Traian

Leave a Reply