Mihai I și Casa Regală. Sau fascinația pentru un rege fără regat!

Mihai IFascinația românilor față de Monarhie

Deteriorarea stării de sănătate a ultimului monarh al României (Mihai I) a provocat o atenție mediatică sporită pe plaiurile mioritice. Îngrijorarea fățișă arătată de media românească este oarecum legitimă, mai ales dacă luăm în considerare figura istorică pe care fostul rege o reprezintă. Totuși este greu de înțeles modul în care este tratat subiectul, dar mai greu de înțeles este fascinația românilor pentru familia regală. Și da, spunem fascinația românilor, nu doar a unora, întrucât gradul de acoperire mediatică nu se poate justifica prin o susținere redusă în rândul populației. Rămâne totuși întrebarea: de unde această fascinație?

Nu este greu de explicat nostalgia pentru vremuri mai bune, trăită, măcar odată, de fiecare dintre noi. În cazul românilor, nostalgia are, pentru unii, o înclinație spre „Epoca de Aur” de dinainte de 1989 sau, mai rar, spre monarhie. În al doilea caz, explicațiile sunt de mai multe feluri, unele mai plauzibile, altele nu. Să vedem, totuși, care ar fi acestea.

Apartenența la neam și patrie a fost și este, încă, o parte semnificativă din discursul învățat la orele de istorie pentru toți copiii care frecventează gimnaziul și liceul. Nu comentăm aici oportunitatea acestui lucru, doar menționăm că există, întrucât este miezul unei posibile explicații.

Merite sau sanctiuni istorice ce se aplică monarhilor

Perioada monarhiei Hohenzollern-Sigmaringen a coincis cu o parte semnificativă din realizările românilor, mai ales în ceea ce privește dezideratul național, cu tot ce presupune acesta. Este dificil de negat contribuția majoră avută de de familia regală, atât prin acțiunile membrilor săi, cât și prin legăturile pe care aceasta le avea cu alte case regale din Europa, legături utilizate în beneficiul României.

Independența de stat obținută în 1878 de România nu este singura realizare a lui Carol I, acesta reușind prin abordarea sa demnă și fermă să ofere o stabilitate neîntânită până atunci de români, iar domnia sa de 48 de ani a rămas în memoria colectivă a poporului român. Sigur, meritele sale sunt mult mai multe, alături de cele câteva deficiențe, dar acestea au făcut obiectul numeroaselor studii care i-au fost dedicate și nu vom insista asupra lor.

Ferdinand I „Întregitorul”

Acesta, pe lângă imensa contribuție din perioada extrem de dificilă și incertă a Primului Război Mondial, a avut și meritul de a susține promulgarea Constituției din 1923 care, cu toate deficiențele sale, a pus bazele statului român din prezent, cu toate schimbările  inevitabile suferite între timp.

Ferdinand I, cu toate realizările sale, reprezintă totuși și reversul monarhiei. Ne referim, desigur, la fiul său Carol. Slăbiciunea personală a lui Ferdinand s-a văzut în cazul fiului său, nefiind capabil să-l îndrume corespunzător. Acest caz arată slăbiciunea inerentă tuturor monarhiilor, respectiv dependența acestora de calitatea monarhilor, sau lipsa acesteia.

Mihai I a primit ”O moștenire grea”

Tot meritul istoric avut de Mihai I care, într-o situație fără opțiuni benefice, a ales ce a considerat mai bun pentru țară, nu poate șterge cel mai mare eșec al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen: Carol al II-lea. Perioada carlistă din 1930-1938 este una de instabilitate politică (au fost schimbate nu mai puțin de 14 guverne), de izolare internațională în ciuda tratatelor (ne referim la Tratatele de la Trianon, Versailles dar și la Pactul Balcanic și la Mica Antantă) a dus România într-o situație extrem de precară în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. Sigur, nu este nici pe departe vina monarhiei în totalitate, dar Carol al II-lea a avut o contribuție majoră, acesta instaurând dictatura regală în 1938-1940. Instabilitatea internă și dictatura regală au lăsat România cu o capacitate de reacție la evenimente externe mult redusă.

Pierderile teritoriale din august-septembrie 1940 au fost discutate și cercetate substanțial în ultimele decenii, așa că nu vom insista. Însă rămâne întrebarea referitoare la cât din ce s-a întâmplat putea fi evitat. A doua ascensiune pe tron a lui Mihai I, după cea din 1927-1930, pe fondul abdicării forțate a tatălui său l-a pus pe acesta într-o postură dificilă, mai ales în condițiile limitării puterii regale și a situației internaționale precare (Franța, cel mai important aliat al României, capitulase recent în fața Germaniei naziste).

Alinierea României spre Aliați la 23 august 1944 ar fi lăsat, poate, o impresie mai favorabilă în rândul românilor, dacă nu ar fi urmat abdicarea lui Mihai în decembrie 1947 și apoi 42 de ani de dictatură comunistă. Această impresie nu a putut fi înrădăcinată foarte adânc întrucât regimul comunist, cu toate deficiențele și crimele ulterioare, a reușit două lucruri pe care monarhia nu le-a reușit: alfabetizarea și industrializarea, ridicând, cel puțin în anumite perioade, nivelul de trai cu mult peste ce fusese în perioada interbelică (o perioadă idilizată, considerăm noi, fără merit real).

Revoluția din 1989 nu readuce reconcilierea

Odată cu Revoluția pornită la Timișoara în 1989 și prăbușirea regimului comunist, Mihai I a revenit în țară. Acesta își petrecuse, alături de soția și copiii săi, anii de exil majoritar în Elveția, timp în care contactul avut cu România a fost unul inexistent iar ruptura dintre fostul rege și popor era pe de-o parte incertă, iar pe de altă parte asigurată de autoritățile vremii. Este celebră umilința suferită de Mihai și de familia sa cu ocazia primei reveniri în țară cu ocazia Crăciunului în 1990, în special expulzarea sa sub amenințare armată. Totodată, demnitatea fostului rege pe tot parcursul nefericitei întâmplări, precum și ulterior, i-au câștigat un capital de imagine neprevăzut de conducerea FSN, panicată de lipsa de legitimitate și de posibila amenințare reprezentată de fostul monarh.

Mihai I a rămas persona non-grata până după victoria CDR în alegerile de la finalul anului 1996, iar în 1997 a primit înapoi cetățenia română, retrasă în 1947 de regimul comunist, fapt care i-a permis revenirea în țară fără condiții. În 2001 s-a produs reconcilierea dintre fostul suveran și Ion Iliescu, moment care îi permite lui Mihai să promoveze, cu acordul guvernului României, interesele naționale peste hotare.

Popularitatea oscilantă, dar niciodată puțin semnificativă, a regelui pe parcursul primului deceniu după anul 2000 a determinat o nouă răcire a relațiilor între acesta și autorități, mai ales între el și Președinția României, deținută în acel moment de Traian Băsescu.

Fostul primar al Constanței l-a atacat dur pe Mihai I într-un discurs din 2011, acuzându-l, printre altele, că ar fi fost „omul rușilor”. În ciuda acestui fapt, sau datorită lui, în funcție de perspectiva politică asupra evenimentelor, Parlamentul României l-a invitat pe fostul rege în plen, în vederea susținerii unui discurs cu ocazia zilei sale de naștere.

Imaginea Regelui Mihai I

Apropiindu-ne de prezent cu acest scurt istoric, ajungem la reversul imaginii a fostei Casei Regale. Demnitatea lui Mihai I, împreună cu realizările acestuia, reprezintă o imagine foarte clară a ceea ce a însemnat familia Hohenzollern-Sigmaringen pentru România, iar eșecurile sale au circumstanțe atenuante, multe dintre ele fiind dincolo de capacitatea și oportunitatea sa de a le preveni. Pe de altă parte, această imagine corespunde doar parțial cu istoria familiei sale.

Mulți simpatizanți ai monarhiei se identifică greșit ca atare, ei fiind mai mult simpatizanți ai lui Mihai I. Nostalgia nu poate fi o explicație în sine, întrucât puțini au rămas din cei care au trăit în timpul monarhiei. Mulți dintre ei își aduc aminte doar de Carol I sau Ferdinand I, preferând să uite de Carol II. Astfel, puțini conștientizează că dispariția lui Mihai I ar duce la dispariția, cel puțin pentru mulți, a familiei regale ca o opțiune viabilă pentru România.

De fapt, Casa Regală la ora actuală

Casa Regală a ajuns, de facto, pe mâna principelui Radu, soțul principesei Margareta, moștenitoarea lui Mihai I. Acest personaj a ajuns în postura de a reprezenta familia regală prin împrejurări dificil de precizat. La fel de dificil de întețeles este cum un actor a ajuns în doar câțiva ani (2002-2006) de la locotenent-major in rezervă la colonel activ.

Ascensiunea rapidă a acestui actor nu este justificată doar de afecțiunea soției sale, care l-a făcut și principe. Campania de imagine derulată intens în ultimul deceniu și jumătate îl prezintă ca pe viitorul Casei Regale, un om capabil, pregătit în străinătate la universități prestigioase. Desigur, studiile sale nu sunt nici pe departe ce a susținut, el absolviind de fapt doar câteva cursuri de câteva săptămâni la aceste instituții.

Totodată, susținerea politică de care s-a bucurat, doar a fost numit reprezentant special al României pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila în 2002 de guvernul Năstase, nu poate fi ușor explicată decât prin apropierea dintre tatăl lui Duda și Ion Iliescu, aparent prieteni buni în perioada de după 1990 și chiar înainte. Acuzații, mai mult sau mai puțin fățișe, la adresa lui Duda aduc în discuție rolul acestuia în familia regală, mai ales dacă sunt într-adevăr adevărate cele cu privire la legăturile sale cu serviciile secrete române.

În orice caz, candidatura sa la Prezidențialele din 2009 a arătat totuși că popularitatea lui Mihai I, cu toate că este oscilantă, nu s-a transmis și ginerelui său. De asemenea, aroganța arătată de Duda în ieșirile sale publice, precum și conflictele din interiorul Casei Regale, ne referim în special la cele cu prințul Paul și, recent, cu prințul Nicolae, au contribuit din plin la declinul de imagine al familiei lui Mihai și la scăderea popularității acesteia, deși nu neapărat și cea a fostului rege.

Mihai I – încercare de câștig al capitalului de imagine

La final, trebuie să menționăm și antipatia pe care Mihai o provoacă în rândul unora, antipatie prezentă pe parcursul anilor, dar mai ales recent. Acuzat că ar fi distant și absent, precum și de incompetență de cei care îi aduc în discuție contribuția istorică, Mihai nu a putut niciodată să câștige suficient capital de imagine pentru Familia Regală. Acesta este unul din motivele pentru care problema revenirii la monarhie nu a fost niciodată pusă serios decât de foarte puțini, recunoscând în anii 2000 chiar și cei mai devotați susținători politici ai acesteia că vremea monarhiei a apus.

Familia Regală nu se bucură în prezent de popularitate sporită, mai ales pe fondul scandalurilor, a lui Radu Duda și chiar a fostului rege. Pe de altă parte, românii consumă în continuare știri despre aceasta, mai ales de Mihai I, dar motivul nu este decât într-o mică măsură susținerea sau simpatia românilor pentru Familia Regală. În ciuda statutului de nobili, nu trebuie uitat că membrii Familiei Regale sunt persoane publice, prin însăși natura statutului lor, astfel se supun acelorași reguli nescrise care afectează orice așa-zisă vedetă.

Familia Regală – un simbol al României

La final, în loc de a răspunde la întrebarea cu care am început, trebuie să constatăm că familia regală reprezintă un subiect complex, dificil de explicat în termeni simpli, dar unul mult mai puțin important decât ar părea la prima vedere, pentru că, totuși, de ce ar interesa pe români un rege fără regat?

În loc de concluzie, putem afirma totuși că agravarea stării de sănătate a lui Mihai I și posibila dispariție iminentă a acestuia reprezintă de fapt, dacă nu finalul, atunci începutul acestuia pentru Casa Regală. Nu va urma imediat și, când va veni, puțini sunt cei care vor observa dincolo de atracția mondenă a unui scandal sau altul care lovește o familie care în alte vremuri a fost un simbol al României.

Mihai I, cu toate defectele și calitățile sale, a fost, cel puțin public, un om cu demnitate. Toți cei care pretind că îl susțin ar putea să îi ofere și ei puțină demnitate, lăsându-l în pace la apusul vieții sale, întrucât ceilalți curioși nu văd decât o atracție mondenă și puțin îi interesează simbolistica dispariției ultimului șef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial rămas în viață, cel puțin la momentul scrierii acestor rânduri.

Autor,

D V

 

Surse

http://evz.ro/secretele-regelui-mihai-securitate.html

ÎNSCRIERE LA CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ FINANȚATE

Leave a Reply

Sari la bara de unelte