Reîntoarcerea aceluiași. Sau am mai văzut acest film

Proteste 2017

Reîntoarcerea aceluiași film

România trece, începând cu anul 2017, printr-un film extrem de curios. Exprimarea este, desigur, extrem de politicoasă. Odată cu luna ianuarie a anului trecut, guvernarea social-democrată a dat semne clare cu privire la intențiile sale. O cauză majoră de consternare privește tentativele de a submina fundațiile existente ale sistemului judiciar al țării. Consternarea a fost suficient de mare pentru demararea unor proteste de anvergură acum un an. La acel moment, preconizatele modificări ale legilor privitoare la justiție și a Codului Penal și cel de Procedură Penală au fost stopate la presiunea străzii.

Desigur, la un an distanță observăm că stoparea a fost doar temporară. Noile tentative, concretizate în proiecte de lege supuse „dezbaterii publice” (doar formal, de „ochii lumii”) și ulterior depuse în Parlament provoacă din nou indignare publică. Aceste proiecte de lege au fost adoptate de Camera Deputaților la mijlocul lunii decembrie. Singura consolare, în acest stadiu, este că modificarea Codului Penal prin aceleași măsuri respinse de public acum un an, depusă în Parlament la 26 decembrie, a fost retrasă. Pentru cât timp, rămâne de văzut. Pe de altă parte, așa-numitele „legi ale justiției” au ajuns la Președintele Iohanis pentru promulgare.

Așteptarea analiștilor, precum și a publicului interesat, este că Președintele va respinge aceste legi și le va trimite înapoi în Parlament. Motivele pentru care Iohanis va respinge probabil pachetul legislativ, au fost deja exprimate public de acesta și nu vom insista asupra lor. Totodată, măsurile au fost deja dezbătute public, iar condamnarea din partea publicului este justificată și cunoscută.

Retrimiterea legilor în Parlament nu este însă deloc o garanție că acestea vor fi oprite. Nu este nici măcar o garanție că acestea vor fi modificate, iar Iohanis va fi obligat să le promulge după reanalizare și revotare, indiferent de forma acestora. Aceasta este principala problemă.

Sistem bun, oameni slabi

Acest film a început în momentul întocmirii Constituției. Legiuitorul a prefigurat o republică semi-prezidențială cu un legislativ puternic. Sistemul în sine, cu toate problemele sale, nu este unul rău, chiar dimpotrivă. Un sistem în care șeful statului, legislativul, executivul și juridicul acționează în contrapondere față de fiecare este bazat pe principii democratice solide. Problema apare când oamenii care populează aceste ramuri ale statului fie nu au competența necesară, fie nu au intențiile benefice pentru populație.

Având în vedere atitudinea partidului de guvernământ din ultimul an, tindem să credem că avem de-a face cu a doua variantă. Totodată, modul în care reprezentanții din legislativ al acestuia încearcă să atenueze măsurile anti-corupție prin legi clar părtinitoare nu este decât o confirmare. Situația actuală trebuie să ne pună semne de întrebare cu privire la viabilitatea sistemului.

În prezent, legislativul s-a dovedit a fi prea puternic în condițiile în care măsurile adoptate au trecut fără mare opoziție. Totodată, faptul că gruparea majoritară din Parlament poate trece aceste legi fără probleme, deși menită să înlesnească guvernarea, nu provoacă decât daune în momentul în care intențiile sunt dincolo de a fi binevoitoare. Și nu putem cataloga altfel intețiile din spatele acestui pachet legislativ când măsurile sunt clar în direcția slăbirii consecințelor împotriva corupției. De asemenea, nu ne scapă faptul că partidul de guvernământ se confruntă cu cele mai multe cazuri de acest gen dintre toate grupările politice existente.

Însă mulți își mai aduc aminte, probabil, de era Băsescu, în care organismele anti-corupție ale statului au fost utilizate aproape ca o poliție politică. Deși admitem că nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat măcar un minim de adevăr în procesele intentate diverșilor așa-ziși oameni politici. Asta arată gradul slab de integritate al întregii clase politice românești. Însă acest fapt este aparent o problemă recurentă  a României post-revoluționare.

Ipocrizie și derută

Dacă tot am adus în discuție Revoluția din 1989, un aspect interesant este recenta publicare a „listelor lui Ambrozie”. De parcă am fi avut nevoie de aceste liste pentru a știi că Securitatea a tras în oameni acum 28 de ani. Însă readuce în atenția multora faptul că au murit oameni în timpul Revoluției. Acei oameni nu au murit pentru a duce țara în situația din prezent. Nu au murit pentru ca așa-ziși oameni politici, plini de integritate desigur, să acapareze toată puterea în stat pentru a face din țară fief-ul lor personal. Nu au murit pentru ca actele de corupție să fie trecute cu vederea dacă sunt sub un anumit prag. Mulți dintre cei care au murit la Revoluție au sperat într-o Românie mai bună, lipsită de practicile statului totalitar în care „elita” face ce poftește fără să suporte consecințele.

Pe de altă parte, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, acest film a continuat. Domnul Tăriceanu, a făcut o declarație uluitoare prin ipocrizia sa. Deși tehnic vorbind a avut dreptate, mai ales în ceea ce privește sistemul constituțional actual, declarația sa este halucinantă. Președintele Senatului a decis să comeroreze 100 de ani de la declarația lui Brătianu cu privire la introducerea votului universal printr-o ipocrizie, spunem noi, tipică pentru dânsul. Acesta a declarat că Parlamentul este stâlpul de bază al națiunii și că atâta vreme cât supraviețuiește, supraviețuiește și națiunea. Cum spuneam, tehnic vorbind are dreptate. Desigur, doar atâta timp cât nu ținem cont de protestele din stradă față de măsurile nedemocratice adoptate de Parlament. Doar atâta vreme cât nu ținem cont de faptul că voința poporului, reprezentată de legislativ după Tăriceanu, este ignorată complet.

Așa popor, așa conducători

Din păcate aici este și problema din acest film. Parlamentul este la cheremul partidului de guvernare și face, aparent, ce poftește, indiferent de voința poporului. Pe de altă parte, poporul a fost cel care a populat Parlamentul cu acești oameni plini, evident, de atât de multă integritate încât consideră că măsurile anti-coruție sunt în detrimentul țării. Mulți dintre ei nu fac distincție între detrimentul lor și cel al țării. Atitudinea lor nu face altceva decât să arate că odată acaparată puterea, mulți confundă interesul lor personal, deloc justificat, de a scăpa de dosare penale nu este același cu interesul țării.

Din păcate Tăriceanu are dreptate în acest moment, deși nu direct. Atâta vreme cât actualii responsabili ai oprobriului public au fost votați de majoritatea prezentă la vot, atunci Parlamentul actual este într-adevăr voința poporului. Cei care nu au votat, deși nu au fost responsabili de alegerea acestor magnifici reprezentanți ai poporului, sunt totuși responsabili de faptul că majoritatea care a decis componența actuală a Parlamentului a fost atât de mică încât greu poate fi numită ca atare.

Unii incă mai cred

Din acest punct de vedere, Parlamentul reprezintă voința poporului în film. Și ce dacă poporul s-a răzgândit odată ce au apărut în prim plan măsurile legislative împotriva luptei anti-corupție? Actualii parlamentari au fost aleși legitim. Și aici ajungem la miezul problemei. Așa popor, așa conducători. Cei care condamnă atitudinea partidului de guvernământ se împart în mai multe tabere. Unii au votat în decembrie 2016, alții au stat acasă. Unii sunt de altă orientare politică, iar alții trăiesc cu un dispreț profund pentru Dragnea și ai lui, de multe ori justificat. Mulți sunt indignați de tentativa fățișă de a acapara justiția. Însă mulți au votat cu actualii guvernanți.

Motivul este unul halucinant. Oameni de la care ai pretenții, cunoștințe cu un intelect dezvoltat, care nu s-au născut ieri, fiecare dintre noi cunoaște cel puțin câțiva astfel de oameni. O parte dintre aceștia au votat cu actualii guvernanți întrucât au avut cel mai bun program de guvernare. Această motivație nu poate provoca decât hohote de râs, sau mai justificat consternare. De la Revoluție încoace am tot văzut programe de guvernare, dar am și văzut cât de mult contează, adică aproape deloc. Totodată, Internetul este plin de pagini ușor accesibile cu declarații ale lui Dragnea cu privire la faptul că doar el știe programul de guvernare în întregime.

Am mai văzut acest film

Cine încă mai poate crede în aceste programe de guvernare fie a fost în alt film în ultimii 28 de ani, fie este un caz grav de naivitate politică. După cum experiența ultimelor decenii ne-a arătat, există un singur program de guvernare, indiferent de partidul politic. Este interesul personal al oamenilor politici, fie economic prin acces la fonduri publice, fie juridic pentru a a scăpa de urmărire penală. Rar mai scapă ceva și pentru țară. Toate măsurile bune adoptate în ultimele decenii au fost mai degrabă niște scăpări, niște anomalii, nicidecum o regulă.

Asta este de fapt tristețea din actualul film a României. Țara continuă în ciuda guvernelor și a Parlamentului, nu datorită acestora. Puținii oameni bine intenționați din Parlament nu sunt în măsură să facă multe și dacă ar fi se pierd în mulțimea de mediocritate și interese meschine.

In final, nici nu contează dacă vor trece legile justiției sau nu. Nici nu contează dacă vor fi declarate neconstituționale. Faptul că s-a ajuns în situația în care trebuie pusă intrevarea este problema. Însă situația prezentă este un simptom, nu o cauză a vieții politice din România. Atâta timp cât lumea încă mai crede în programe de guvernare derizorii nimic nu se va schimba. Atâta timp cât la alegeri se prezintă pe liste și sunt votați aceiași oameni, chiar dacă au nume diferite ocazional, situația nu se va schimba. În loc de concluzie, nu putem să spunem decât că am mai văzut acest film, cel mai recent acum un an, deși de fiecare dată cu alți actori și altă regie.

INSCRIERE GRATUITĂ LA CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

Leave a Reply