Ora de religie. Sau jocul pentru suflete și voturi

Ora de religieOra de religie în școli

Puține subiecte au stârnit recent mai multe controverse decât religia, în general, sau Biserica Ortodoxă Română, în special. Un subiect legat de ambele paliere afectează direct, mai mult sau mai  puțin, viitorul României, în sensul formării educaționale a noilor generații.

Vorbim, desigur, de includerea religiei în planul cadru de învățământ, respectiv predarea orelor de religie în școli. Subiectul are o amploare considerabilă, fiind insuficiente aceste rânduri pentru a-l trata în totalitate. Însă ne vom strădui să-l acoperim cât mai mult într-o manieră succintă și accesibilă.

Punctul de pornire al discuțiilor cu privire la studierea religiei în școli, este necesitatea obligativității subiectului. Percepția este influențată înainte de orice de punctele de vedere ale interlocutorilor. Ne referim fie la  implicarea religiei în viața publică, fie la rostul religiei în sine, cu toate manifestațiile sale. Nu discutăm aici cea din urmă variantă, întrucât considerăm că fiecare individ decide, în funcție de propriile criterii, acest lucru. Mai mult decât atât, Constituția României, prin art. 29, alin. (1), garantează acest lucru: Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.

Astfel, revenim gradul de implicare al religiei în viața publică, mai exact în formarea noilor generații. Tot Constituția consfințește dreptul părinților/tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri (sublinierea noastră), educația copiilor minori de care răspund (art. 29, alin. (6)). Toate bune și frumoase. Dar aceeași Constituție menționează că Statul asigură libertatea învățământului religios (potrivit cerințelor specifice fiecărui cult). Totodată, în școlile de stat acesta este organizat și garantat prin lege (art. 32, alin. (7)). Așadar, este garantat dreptul la învățământ religios, dar nu este niciunde menționat ca o obligație.

Decizia Curții Constituționale

Acesta a fost unul din principalele argumente ale celor care contestată ora de religie obligatorie. A fost parțial cauza demersului început la Curtea Constituțională a României (CCR) pentru transformarea acestor ore din obligatorii în opționale. Decizia CCR a fost neconstituționalitatea necesității unei cereri pentru neparticiparea elevilor la ora de religie. Aceasta a stabilit definitiv că religia este o materie opțională în școli, fiind de fapt necesară cererea pentru participare. Acest fapt a fost legiferat prin Legea nr. 153/2015 și pus în practică prin Ordinul nr. 5232/2015.

Desigur, această decizie nu a coincis cu încetarea dezbaterii pe această temă. Dimpotrivă, a sporit amploarea acesteia în ultimi doi ani. Mai mult, modul în care este pusă în practică această decizie lasă loc de interpretare. Ambele tabere ale discuției sugerează, subtil sau nu,  că are loc un abuz în modul de a alege sau nu frecventarea orelor de religie.

Chiar înainte de aplicarea deciziei, Biserica Ortodoxă Română a interpretat-o. A solicitat Parlamentului ca cererea necesară înscrierii, în momentul legiferării deciziei, să fie valabilă pe toată durata școlarizării unui elev. Mai multe ONG-uri au adresat o scrisoare deschisă Parlamentului, o replică directă la solicitarea BOR. Acestea a cerut aplicarea corespunzătoare a deciziei CCR. Din păcate, metodologia adoptată de Parlament ne îndreaptă să susținem contestatarii predării orelor de religie în școli. Dincolo de orice considerente personale, motivația este foarte simplă. Odată înscriși, elevii sunt automat (sublinierea noastră) menținuți ca atare, fiind necesară o nouă cerere pentru a fi schimbată opțiunea. Susținem punctul de vedere care solicită înscrierea semestrială sau, cel puțin, anuală pentru orele de religie. De asemenea, dorim menținerea posibilității schimbării opțiunii pentru cei doritori.

Lipsa de răspundere

Presiuni există în continuare pentru frecventarea orelor de religie de către cei nu doresc acest lucru. Astfel, în afară de opțiunea de a asista la ora de religie (ca neparticipant, evident), nu se asigură alte opțiuni pentru cei care nu s-au înscris la această disciplină. Această situație apare din neglijența, nu ne putem pronunța dacă este voită sau nu. Ministerului Educației a promis că școlile vor asigura activități pentru cei care nu vor să participe la orele de religie. Desigur, acest lucru a rămas la stadiu declarativ. Prin urmare majoritatea celor care nu au ales religia ca disciplină sunt în continuare obligați să participe. Desigur ei sunt doar audienți și asta tot printr-o cerere.

Mai mult, dacă elevul nu participă la orele la care a cerut să participe ca audient, este răspunzător de consecințe. Articolul 12 din Ordinul nr. 5232/2015 exonerează de răspundere personalul didactic care trebuie să supravegheze elevul în cauză. Faptic, acest lucru înseamnă că unitatea de învățământ refuză orice responsabilitate pentru elevii cărora nu le poate găsi activități alternative. Incapacitatea de a găsi aceste alternative constituie la rândul său o fugă de responsabilitate. O posibilă motivație pentru eschiva a școlilor ne-o oferă contestatarii predării religiei ca disciplină obligatorie sau chiar opțională. Aceștia explică prin intermediul mass-media ceea ce cred ei că stă la baza sa: presiunile aplicate local de reprezentanții BOR.

Jocul pentru suflete și voturi

Contestatarii consideră că incapacitatea sau refuzul autorităților de a remedia situația ar fi parte din jocul de putere stat-biserică. Prin acesta, ambele entități încearcă să profite de pe urma influenței celeilalte: biserica de instituțiile și organizarea statului în scopul propagării mesajului/dogmelor sale, iar statul de influența bisericii în rândul enoriașilor în scopul acumulării capitalului electoral. Dincolo de orice considerente, experiența deceniilor postdecembriste ne arată că această explicație este cel puțin plauzibilă.

Totodată, considerăm că prevederile constituționale cu privire la obligativitatea statului de a asigura condițiile învățământului religios (art. 32, alin. (7)) constituie o încălcare a art. 29, alin. (2), prin care libertatea de conștiință este garantată, dar și prin care este mandatată ca necesară exprimarea acesteia într-un spirit de toleranță. Ori, religia, ca formă de organizare, implică dogmă. Indiferent de mesajul religios în sine, asta implică perceția realității prin împărțirea lumii în tabere, în „noi” și „ei”. Considerăm că alin. (7) din art. 32 a fost inclus în Constituție la cererea expresă a reprezentanților BOR. Aceștia au avut aprobarea tacită a factorilor politici în scopul atingerii propriilor deziderate, așa cum am enunțat mai sus. Acest subiect ține mai mult de abordarea aprofundată a istoriei recente a României decât am avea timp și spațiu aici.

Mai utilă pentru toleranță ar fi obligativitatea studierii istoriei religiilor, deși complexitatea subiectului ar explude disciplina de la ciclul primar. Însă considerăm că o astfel de abordare ar atrage în ciclul gimnazial majoritatea elevilor prin imensitatea subiectului. Totodată, ar duce la formarea unui spirit tolerant dar și critic în perioada în care elevii s-ar confrunta la aceste ore cu multitudinea de religii și abordări apărute pe parcursul spiritualității omenirii.

Perspectivă din afară

O concluzie nu și-ar avea rosul aici, întrucât acest subiect este departe de a fi epuizat, atât de autor, dar mai mult de societatea românească. Rețelele de socializare arată că românii din afară, confruntați cu abordări diferite, ca formă sau ca fond, de cele autohtone, au un cuvânt de spus cu privire la ora de religie. Din păcate, acest cuvânt rămâne unul neoficial din motive de organizare. Dacă aceasta lipsește din lipsa de timp, de interes sau imposibilitatea obiectivă de implicare nu este clar. Însă este cert că perspectiva românilor din afară ar contribui pozitiv la această dezbatere.

Totuși, nu putem să nu afirmăm că ora de religie în școli, cel puțin în forma actuală are un caracter îndoielnic, mai ales dacă punem în discuție și dascălii care predau această disciplină și modul în care fac acest lucru. Din păcate această problemă a dus în umbră un subiect la fel de important, dar mult mai puțin discutat până recent. Ne referim la oficierea slujbelor religioase în școli. Într-un articol viitor vom discuta oportunitatea și, poate chiar legalitatea, oficierii acestor slujbe religioase în școlile românești.

Surse

INSCRIERE GRATUITĂ LA CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

 

Leave a Reply

Sari la bara de unelte