România, la prima înfrângere cu Contra pe bancă, 0-3 cu Olanda

contraÎnfrângere amicală

Naționala de fotbal a României antrenată de Cosmin Contra a încheiat anul cu o înfrângere în amicalul cu Olanda, 0-3 pe Arena Națională. Toate golurile olandeze au venit în partea secundă, după centrările lui Berghuis.

A fost prima înfrângere pentru tricolori cu Cosmin Contra pe bancă, după două victorii și un egal. Dick Advocaat a fost la ultimul meci pe banca Olandei, stabilind un nou record de victorii: 37. A coborât pe doi în acest clasament Bob Glendenning, cu 36 de victorii între 1925 și 1940.

S-au decis ultimele calificate la Campionatul Mondial din Rusia

În această săptămână s-au decis ultimele patru europene calificate la Campionatul Mondial din Rusia, de anul viitor. România a avut programate două amicale cu alte două formații care nu au obținut biletul pentru întrecerea mondială. Printre numele mari care vor rata mondialul din 2018 se mai numără Italia, scoasă la baraj de Suedia, sau Chile, dublă câștigătoare a Copa America, la ultimele două ediții. S-au mai calificat după barajul european: Danemarca, Croația și Elveția.

Joi seara a fost o victorie pentru România la Cluj-Napoca, 2-0 în fața Turciei. Gheorghe Grozav a înscris atunci amble goluri în fața selecționatei pregătite de Mircea Lucescu. La acel meci au fost folosite echipamente cu o nouă siglă, care a stârnit controverse. Controverse pentru că este compusă din simbolurile celor cinci regiuni istorice, dar din fiecare a fost tăiat câte ceva.

Marți seară tricolorii au întâlnit Olanda în capitală – Cosmin Contra

Olandezii au ratat al doilea turneu final la rând, după ce nu s-au calificat nici pentru europeanul de vara trecută. Cosmin Contra a făcut 8 schimbări în echipa de start, față de meciul cu Turcia, iar la încălzire s-a accidentat Bălașa, fundașul anunțat titular pe banda dreaptă.

România a început cu Costel Pantilimon – Sergiu Hanca, Vlad Chiricheș (căpitan), Cosmin Moți, Cristian Ganea – Alexandru Chipciu, Ovidiu Hoban, Eric Bicfalvi, Florin Tănase – Constantin Budescu și George Țucudean. Au mai intrat: Torje, Alibec, Pintilii, Stanciu și Andone.

Olanda i-a avut în primul 11 pe: Jasper Cillessen – Joel Veltman, Matthijs de Ligt, Virgil van Dijk, Nathan Ake – Davy Proepper, Daley Blind, Kevin Strootman (căpitan) – Steven Berghuis, Ryan Babel, Memphis Depay. Au fost trimiși în teren în repriza secundă: Van Ginkel, Vilhena, Promes, Van Beek, De Jong și Sneijder.

Prima repriză s-a încheiat 0-0, după câteva ocazii de ambele părți și intervenții ale celor doi portari. Medaliata cu bronz de la ultimul mondial a avut un gol anulat pentru offside la finalul primei reprize, dar a deschis scorul imediat după pauză.

Depay a trimis mingea în poartă după o reluare cu capul la colțul scurt. Acțiunea a fost creată de Berghuis, care a trecut de Ganea și centrarea sa a fost deviată. După zece minute a venit golul secund. O nouă centrare din dreapta, de la Berghuis, iar Babel a reluat din mijlocul careului, pentru 0-2. Golul trei a venit în minutul 80. Berghuis a centrat, din lovitură liberă, iar De Jong a profitat de greșelile din apărarea României și a stabilit scorul final 0-3. Tricolorii au avut câteva șuturi de la distanță în repriza secundă, unele trecând aproape de țintă sau reținute cu ușurință de Cillessen.

Cosmin Contra a suferit prima înfrângere ca selecționer, după un meci în care a vrut să vadă la lucru și alți jucători. În precedentele trei partide rezultatele au fost: 3-1 cu Kazahstan și 1-1 cu Danemarca, în preliminariile pentru mondial, respectiv acel 2-0 cu Turcia.

Autor,

Andreea Vlase

Sursa foto: frf.ro

ÎNSCRIERE GRATUITĂ LA CURSURI

Leave a Reply

Sari la bara de unelte