Scandal cu DNA. Sau cum ne-am obișnuit cu românismele

de D.V.

 

Iar scandal cu DNA

Mare scandal mare în viața publică românească. Chiar erau toți românii curioși de încă un astfel de scandal. Nici nu avem bine guvern nou, că deja începe tărăboiul. Acum deja ne-am obișnuit, ce-i drept, însă puțină liniște nu strică. Așa, pentru puțină stabilitate, să-și revină puțin leul. Nu de alta, dar altfel mai crește diaspora cu câteva milioane de români. Nu pentru că aceștia ar vrea neapărat, dar țara îi cam obligă. Și astfel ajungem din nou la mărul discordiei. Eterna DNA.

Direcția Națională Anticorupție a fost zguduită puțin zilele astea. Motivul este unul interesant. Au apărut public niște înregistrări audio. Care, se pare, arată că la DNA Ploiești se cam întâmplă niște abuzuri. Ei bine, de aici a început bâlciul. Dacă sunt adevărate acele înregistrări, atunci e destul de grav. Însă la fel de grav este și dacă sunt făcături.

Problema este una cu multe aspecte. Înainte de orice, miza politică este enormă. Controlul DNA, una din cele mai respectate și blamate instituții, este o chestiune nerezolvată pentru politicul românesc. Desigur, în sensul controlării DNA de către sfera politică. Interesele în acest sens sunt evidente. Chiar și dacă ar fi adevărate, înregistrările nu iartă numeroasele fapte de corupție descoperite și trimise în justiție de DNA.

Însă asta nu scuză o posibilă încălcare flagrantă a numeroase prevederi legale. Mai ales că este vorba de drepturi fundamentale ale cetățeanului. În această situație, nu putem să nu ne aducem aminte de era Băsescu. În acea perioadă, suspiciunea că DNA face poliție politică nu era în totalitate nejustificată. Că ulterior a rămas în coadă de pește, e altă discuție.

Cam cusută cu ață albă

Problema înregistrărilor este una delicată. Dacă se adeveresc, atunci e grav. Însă trebuie ținut cont de cine le-a lansat public. Este vorba de fostul deputat Mircea Cosma. Acest „om de afaceri” a primit condamnare în primă instanță pentru niște fapte de bine. Nu insistăm asupra lor, acestea se găsesc ușor pe Internet. Însă este de remarcat faptul că domnul Cosma a ales să colaboreze cu DNA Ploiești.

Dar brusc și dintr-o dată, nu a mai mers colaborarea. Brusc, a simțit nevoia să facă publice niște înregistrări care incriminează niște reprezentanți ai DNA Ploiești. Acum nu e deloc dubios că acesta are multe de câștigat din asta. Și într-adevăr, convinge mult. Mai ales că este un om integru, desigur. La fel și odraslele sale. Tot deputați și ei. Acești Brătieni ai secolului al XXI-lea sunt doar oameni de bine. Sigur nu au făcut ei deloc năzbâtii. E vorba, evident, doar de făcături, de poliție politică, sau cine știe ce altceva.

Domnul Cosma uită că se incriminează și pe el. Dacă era așa cetățean de bine, de ce nu a dat drumul la înregistrări mai devreme. Asta presupune, desigur, că acestea sunt reale. Însă le-a ținut bine, poate îi trebuiau cândva. Și uite că i-au trebuit. I-au trebuie exact când primise o condamnare și mai are câteva dosare pe rol. Dar DNA este de vină, desigur.

Au venit și alți oameni de bine, precum ilustrul Călin Popescu Tăriceanu. Se pare că acesta își pune întrebări cu privire la ce se întâmplă la DNA. Ar vrea să știe mai multe. Preferabil tot timpul, că să nu-și facă griji. Exact domnia sa s-a găsit să comenteze, curat ca lacrima și integru cum e. Dar asta este, ipocrizia este la rang de artă în actuala legislatură. Lipsea doar Liviu Dragnea.

Laura Codruța Kovesi în timpul declarației de ieri, 14 februarie 2018. Foto: realitatea.net

Kovesi iese pe post

Ieri, 14 februarie, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a dat o declarație de presă. Modul în care s-a desfășurat declarația pune niște semne de întrebare. Aflată singură în fața presei, nu era urmă de susținere politică prin preajmă. Dar toți politicienii sunt desigur în favoarea justiției. Mai puțin când e vorba de DNA. Nu de alta, da această instituție are prostul obicei de a-i mai întreba și pe ei de sănătate, ocazional. Evident, fără motiv, doar sunt toți oameni de bine. Până mai primesc vreo condamnare în instanță. Dar aia e altă discuție.

Conținutul înregistrărilor ar fi forțat oricum exprimarea unui punct de vedere. Însă faptul că doamna Kovesi a fost nevoită să se justifice în fața presei spune multe. Înainte de orice, încă nu este clar dacă înregistrările sunt reale sau făcături. Dar presiunile politice și mediatice au dus la tratarea subiectului ca un adevăr. Agresivitatea cu care este chestionată doamna Kovesi, sau DNA în general, indică acest lucru.

Strict procedural, atât presa, cât și doamna Kovesi ar fi putut să aștepte să devină clară treaba cu înregistrările. Era de bun simț. Însă din moment ce nu s-a întâmplat asta, cele declarate de procurorul-șef al DNA au fost oarecum justificate. Problema apare însă când devine clar câtă susținere are doamna Kovesi. Sau mai bine zis, câtă lipsă de susținere. Partea tristă e că numărul de inculpați în dosare de corupție este mare. Mult mai mare este cel de suspecți. Dar de-a dreptul revoltător este că majoritatea celor care blamează DNA sunt exact acei oameni care sunt vizați. Dar cât de importanți sunt toți aceștia din moment ce fiecare are dosar „politic”. Acum că nu a auzit nimeni de ei până să îi facă DNA vedete e altă discuție.

Și Iohannis iese la rampă

În această seară, 15 februarie, președintele Klaus Iohannis a dat o declarație de presă. Ieșirea domniei sale era așteptată, fiind anunțată de la prânz. Totodată, era firesc să iasă în public după toate cele petrecute în zilele precedente. Poziția sa nu a fost o surpriză. Președintele României a catalogat cele întâmplate în ultimele zile pe un ton categoric. Acesta a numit întreg scandalul o tentativă jenantă și neconvingătoare.

Mai mult, președintele a declarat că acțiunea este inițiată de niște penali. Iohannis consideră că toate evenimentele recente sunt o acțiune îndreptată împotriva justiției. Mai exact, împotriva DNA. Astfel, interesaul de a scăpa de problemele cu justiția al celor catalogați drept „penali” de președinte, ar fi principala motivație. Prin urmare, Iohannis nu vede vreun motiv pentru care ar fi nevoie de medierea Președinției României în acest scandal.

Numai că nu s-a oprit aici. Acesta a afirmat că nu vede nici un motiv pentru care doamna Kovesi nu ar putea continua în fruntea DNA. Totodată, a afirmat că e ferm convins că dacă va fi propusă revocarea doamnei Kovesi, ministrul justiției în funcție va avea o poziție fundamentată juridic. Afirmația este interesantă, întrucât vine după o întrebare din partea presei. Domnul Iohannis a fost întrebat dacă domnul Toader va rezista presiunii politice de a o revoca pe șefa DNA.

Interesant este că declarațiile președintelui Iohannis au fost făcute după întâlnirea acestuia cu premierul Viorica Dăncilă. Mai interesant este că la întâlnire a participat și președintele PSD, Liviu Dragnea. Spunem că este interesant deoarece Liviu Dragnea este penal nu doar definiției lui Iohannis. Acesta este penal și conform justiției, președintele PSD având în CV o condamnare definitivă. Ce-i drept, e cu suspendare, dar intenția contează, nu?

Românisme cu care ne-am obișnuit

Acum stând strâmb și judecând drept, adevărul e undeva la mijloc. Suspiciunea cu privire la practicile DNA există de mult. Că nu s-au adeverit cu probe, e altă discuție. Însă suspiciunea există în continuare. Cât de reală este, nu putem ști în acest moment. Dar nici nu putem să credem că DNA este o instituție imaculată. Că doar e românească și e plină de români școliți și formați în sistemul cu care ne-am obișnuit.

Pe de altă parte, înregistrările sunt mult prea convenabile. Acestea convin prea multor oameni. Totodată, prea au sărit mulți să pună la îndoială integritatea DNA. Și prea mulți dintre ei sunt „cu musca pe căciulă”, cum s-ar zice. Mai mult, e mult prea concentrată toată acțiunea. Acum, ce-i drept, poate e oportunism. Poate e premeditată toată treaba. Însă Iohannis avea dreptate într-un punct. Toată acțiunea este neconvingătoare.

Mai mult, imaginea politicianului român și a oamenilor de afaceri din politic nu este cea mai clară. Chiar dimpotrivă, suspiciuni există asupra multora. Astfel, acestor denunțători precum Mircea Cosma și familia, le cam lipsește credibilitatea. Și știind acest lucru, nu e de mirare că se încearcă discreditarea DNA.

În final nu putem spune decât că asistăm la un românism. Din păcate ne-am obișnuit cu așa ceva. Întrucât adevărul e undeva la mijloc, putem deduce că nici care din tabere nu are dreptate. Că între timp ne facem de râs ca țară și că nu ne inspiră încredere pentru mâine, nu mai contorizează nimeni.

 

 

INSCRIERE GRATUITĂ LA CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

Leave a Reply