București ce drag îmi ești, bine că știu unde ești!

suntem un popor superbMă întrebam zilele acestea, oare de ce unii dintre noi românii, ne simțim inferiori față de americani spre exemplu sau de alte popoare mai dezvoltate din punct de vedere economic? De ce ne este rușine dacă nu vorbim perfect limba engleză, când unii francezi spre exemplu nici măcar nu vor să o învețe? Nu mai zic de când sunt aici în Anglia, am întâlnit polonezi cu care nu cred ca am putut purta vreo conversație normală, cursivă, fără să îl întreb de câteva ori: “Can you repeat, please?”

Suntem un popor cu lacune?

Noi considerăm că suntem un popor cu lacune…ei bine ce spuneți de unii americani care nu cred că mai există alt popor în afara de ei pe suprafața planetei:)) Ei bine, exagerez și eu un pic, dar asta pot să vă spun cu certitudine: am întâlnit americani care nici nu știau măcar că România este țară! Și nu pentru că am fi noi neînsemnați. Ok, suntem o țară mică față de ei, dar pănă la urmă cea mai mare din Balcani!

Inițiativă frumoasă

După ce veți urmări clipul de mai jos, vă asigur că brusc veți dobândi o părere mai bună despre propria persoană și despre noi, ca și popor, în general. Filmulețul pe care îl veți viziona este realizat de o echipă de oameni creativi și talentați și a fost creat ca o consecință a faptului că s-au făcut deja prea multe gafe cu privire la localizarea Capitalei noastre, chiar de către personalități care au fost și încă sunt idoli pentru milioane de oameni din întreaga lume.

Mi a plăcut foarte mult inițiativa lor de a rezolva o dată pentru totdeauna confuzia dintre noi și vecinii noștri…veți vedea voi care din ei. Clipul este prezentat sub o forma umoristică, dar de bun simț.

Dacă românii au o aptitudine foarte bine dezvoltată și eu zic că nu ne întrece nimeni în acest domeniu, aceea este umorul. Ne pricepem de minune să ne amuzăm pe seama diverselor situații hilare care ni se întâmplă atât nouă, cât și altor popoare.

Râsul chiar este o formă simpatică de terapie și unde mai pui că este și molipsitor. Acestea fiind spuse, haideți să ne amuzăm împreună:

Autor,

Irina Zainea

Leave a Reply

Sari la bara de unelte