Tembeliziunea la români

Votati
Sending
User Review
5 (2 votes)

 

Tembeliziunea

Pe vremea lui Ceașcă, românul se hrănea cu o oră de telejurnal dedicat “tabloului”, zece minute de desene animate marca “Mihaela” și, în cele mai fericite cazuri, cu cate-o “Teleenciclopedia” urmată de vreun film chinezesc împărțit în ”enpe” episoade. După ce l-au mitraliat pe cizmar, ne-am trezit cu douăzeci și patru de ore de emisie, 7 zile pe săptămână, a televiziunii române. Mi-amintesc că am trăit o perioadă bună de vreme ținând gura ca la dentist, nevenindu-mi să cred că există pe lume o asemenea minune. Pentru că suntem sensibiloși din fire, primul lucru de care s-au îngrijit cei care ne-au condus în perioada post-revolutionară a fost să aducă în casele românilor cea mai mare invenție cunoscută la popoarele latine: telenovela. “Sclava Isaura” – zacusca lacrimogenă întinsă pe durata a câtorva zeci de duminici – a fost, la vremea respectivă, serialul care aduna în case jumătate din populația României.

Gospodinele cu bigudiuri pe post sarmale în păr (și viceversa) încercau zadarnic să-l împiedice pe Don Leoncio s-o antureze pe Isaura la nenorociri, strigând disperate suavei domnițe aflate dindărătul ecranului să se ferească de combinațiile pe care nemernicul mustăcios le punea la cale exact în spatele ei. Până la urmă, înclin să cred că eforturile lor au dat roade, extrem de lungul lungmetraj terminându-se, spre satisfacția generală, cu triumful binelui asupra răului. Trăiam o perioadă cum România de multă vreme nu mai avusese: Ceaușescu murise, Isaura îl răpusese pe carditorul de Leoncio, pe piață se găseau din belșug blugi “Pyramide” de culoarea muștarului, guma Minti și Turbo, Lambada se dansa și se cânta de mama focului pe fiecare tarabă din talcioc sau la orice parter de bloc.

Democrația a scos la iveală și forme de televiziune neaservite Statului, astfel că au apărut posturi private precum ProTv, Antena1, PrimaTv, OTV și foarte multe alte TV. Concurența a fost, este și cu siguranță va fi una acerbă. În maratonul lor pentru audiență, posturile tv s-au înghesuit să aducă în casele românilor, care mai de care, urmașe ale Isaurei. Telenovelizdele de nădejde care mă citesc n-au cum să nu zâmbească duios și să nu încerce o mototolire de mânecă de capot când le voi aminti de Gaviota sau Inima Sălbatică – asta ca să dau doar două exemple de succes.

Fiindcă romanul s-a născut nu doar romantic, ci și revoluționar, n-avea cum să nu se înființeze emisiuni dedicate politicii. O explozie de “tocshouri” în care să se dezbată starea națiunii și în urma carora să se nască rivalitați între vecini, mai mari decât cele dintre galeriile echipelor de fotbal. La nivel de scară de bloc, disputele politice capătă și-n ziua de azi dimensiuni de incendiu verbal, ce doar cu ajutorul unui conținut de pet de 2 l pe care scrie Bucegi îl poți stinge.

Fiindcă suntem o nație avidă de senzațional, românul poate urmări 7 zile din 7, 24 de ore din 24, “Senzaționalul” lui Dan Diaconescu de la OTV. Amatorii de seriale polițiste, cumetrele cu valențe de detectivi particulari și pensionații pe caz de lipsă de ocupație la locul de muncă pot să încerce din fața televizorului orice scenariu posibil față de imposibil. Dacă membrii acestor trei categorii și-ar uni forțele și nu s-ar mai dușmăni unii pe altii, umanitatea ar putea afla răspunsul pentru multe din misterele ei. Astfel ne-am putea lămuri dacă ADN-ul lui Gelu Voican-Voiculescu nu are legatură cu cel al asasinului lui JFK, ne-am elucida asupra faptului că Pepe n-a divorțat de Zavoranca din cauza Elodiei și am ști cum a reușit Irinel Columbeanu să-și recupereze cheile de la apartament, după ce Monica i le-a lăsat batjocoritor taman pe frigider cocoțate.

Suntem o nație veselă care se plânge mereu ca îi merge rău. Nunțile piticilor mai mult sau mai puțin porno au însemnătate de sărbătoare pentru toate familiile formate din soți care dorm în paturi separate, botezurile viitorilor agramați ciorditori sunt asistate la nivel prezidențial, divorțurile menestrelilor au valența de dramă pe toate posturile de tembeliziune, iar decesul unei neveste de lautar capătă conotație de doliu national.

Dacă nația asta a noastră de bocitoare plătite și de afectați pentru cauzele altora ar fi lovită de-un cutremur de genul celui care i-a năpăstuit pe japonezi, la cum suntem noi de pregatiți pentru realitate, am cernobeli-o cu toții.

Petrica, da pe gesepe!

Autor,

Gabriel Aranghel

Leave a Reply