Începutul sfârșitului sau Ultimul Capitol – PENSIONAREA

pensionarea

Mi-am dorit pensionarea

Mi-am dorit-o dintotdeauna, mi-am dorit-o așa cum rar îți dorești ceva. N-am crezut ca o mai apuc, de asta am și dorit-o atat de mult.

Deși m-am pregătit moral pentru acest eveniment, în momentul în care am primit decizia de pensionare, nu știam dacă trebuie să mă bucur sau să fiu trist. Nu am mai rezistat psihic să aștept pensionarea de drept, așa că am forțat pensionarea anticipată.

Am lăsat în urmă proiecte neterminate, realizări și vise, un colectiv închegat și competent, relații construite cu greu, o atmosferă de muncă sănătoasă și minuțios programată, în care fiecare din noi, știa de unde vine, unde se duce și ce are de făcut.

”Omul sfințește locul”

Știam că după ce plec, totul va fi dat peste cap, pentru că orice om nou care vine într-o unitate, își organizează munca după principiile lui.

În ultimii ani am petrecut evenimente personale care m-au destabilizat, m-au demoralizat si m-au dezamagit profund. Nu intru în amănunte dar și pe plan professional s-au tulburat apele, ajungând să-mi urasc meseria de contabil, din toata ființa mea.

Coșmarul românesc

Activitate, altădată frumoasă, logică și utilă , a devenit deodată ilogică, traumatizantă, îngrămădită în hățișul unei legislații ambigue și stufoase , periculoasă și imputabilă doar pentru cei care semnau ordinele de plata și puneau controlul financiar preventiv. Alții făcea ,,jocurile”, luau comisioane și își creau avantaje, iar TU … erai bun de plată.

Controalele se transformaseră în coșmaruri, te scoteau vinovat fără să ai nici o vină, oricând erai expus la imputații uriașe, legea în loc să te apere, mai rău te înfunda, se cereau situații și estimări dubioase, în care trebuia să minți ca să-ți dea cheia de control,

Stresul devenise de nesuportat. Când esti ,,prost,, și nu intri în afaceri , ești terminat. Nu am mai rezistat. Am ales să părăsesc câmpul de luptă, viu,decât să lupt și să mor ca un erou… tâmpit.

Cafeaua amară

Poate că am greșit, poate că nu, dar atât m-a dus mintea, atunci. Nu am mai făcut ieșirea la pensie din motive bine întemeiate. Colegii și conducerea unității, au fost drăguți cu mine, m-au felicitat, am primit ca orice proaspăt pensionar, o pălărie și stupida dar nelipsită cârjă, am băut o cafea și mai mult am tăcut decât am vorbit.

Nu mai era nimic de spus, totul se terminase, am băut cea mai ,,amară” cafea din viața mea, iar mai târziu, ferit de ochii tuturor, mi-am plâns cu lacrimi amare, existența, viața și situația în care eram.

Modestia pensiei românești

Acum sunt pensionar, am o pensie foarte modestă, dar mai rog la Dumnezeu să fie lungă și aș mai avea o singură și mare dorință : ca parlamentarii noștri draci să trăiască măcar o lună cu venitul dintr-o pensie ca a mea.

Autor,

Traian Calancia 14.06.2018

traian calancia

Alte povestiri D’ ale lui Traian

Leave a Reply