Atac la Kovesi. Sau cum continuă meciul pentru DNA

de D.V.

 

Tudorel Toader dându-se în spectacol la conferința în care a cerut revocarea lui Kovesi. Foto: realitatea.net

Toader cere revocarea lui Kovesi

Săptămâna trecută am adus în discuție situația delicată de la DNA. Azi revenim asupra subiectului. Motivul este decizia ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a propune revocarea din funcție a procurorului șef DNA. Propunerea de revocare a Laurei Codruța Kovesi era oarecum așteptată. Și asta din cauza faptului că nimeni nu credea că Toader nu va ceda presiunilor politice. Iacătă, s-a întâmplat în sfârșit. Și nu a durat mult. Pe de altă parte, situația devine critică în acest context. Independența DNA în fața acestei ultime măsuri este pusă sub semnul întrebării. Vom reveni mai jos asupra acestui aspect.

Joi, 22 februarie 2018, Tudorel Toader a demonstrat aservirea politică față de coaliția pesedistă. Într-o conferință de presă, acesta a explicat că doamna Kovesi a avut un comportament iresponsabil. Acesta a mai declarat că este grav afectată imaginea DNA. Totodată, se pare că doamna Kovesi ar fi foarte autoritară. Aparent, acesta este un lucru rău. Toader a mai acuzat procurorul șef al DNA de sfidare a autorității Parlamentului. Dar se pare că doamna Kovesi a sfidat și deciziile Curții Constituționale. Cum anume, nu a explicat. Însă a publicat pe site-ul Ministerului Justiției un raport privind activitatea managerială a DNA și a doamnei Kovesi. Care poate era sau nu confidențial.

Odată cu conferința de presă, reiese clar că procedura de revocare a lui Kovesi va fi declanșată. Din păcate pentru coaliția pesedistă, finalul procedurii constă în acceptul Președinției României. Astfel, există o șansă, ridicată de altfel, ca procedura să nu aducă nici un rezultat. Însă declanșarea acesteia ridică severe semne de întrebare privitor la independența justiției. Mai mult, lupta anti-corupție din minunata țărișoară rămâne și ea în coadă de pește. Evident, această ieșire publică a lui Toader a trezit din nou opinia publică. Pe care ministrul justiției o tot invoca în declarații.

Proteste după decizia lui Toader de revocare a lui Kovesi. Foto: InquamPhotos/Liviu Florin Albei

PSD susținere revocarea, Iohannis nu!

După tot circul de rigoare de la conferința de presă, în care Toader s-a dat în spectacol, au apărut evident și reacții. Printre primele reacții s-a numărat și cea a principalului partid de guvernare. PSD a ieșit la rampă printr-o declarație. Una evident de susținere a lui Toader. Pesediștilor li se pare absolut normală propunerea de revocare a lui Kovesi de la șefia DNA. Evident că da, doar ei au contestat-o cel mai dur în ultima vreme. Și desigur, n-are nici o legătură faptul că mulți dintre ei sunt vizați de DNA. Probabil mulți dintre ei pe bună dreptate.

Președintele Klaus Johannis și Augustin Lazăr, procurorul șef al României, au răspuns și ei. Evident, prin susținerea lui Kovesi. Susținerea lor este una cunoscută și exprimată pe tot parcursul crizei cu DNA. Era așteptată această reacție. Susținerea lui Iohannis este un factor cheie în tot acest spectacol. Am afirmat mai sus că sunt șanse mari ca revocarea să fie respinsă. Foarte probabil Iohannis va respinge propunerea lui Toader, indiferent ce scrie în acel raport cusut cu ață albă.

Reacția opiniei publice a fost tranșantă și imediată. Spațiul online a fost umplut de mesaje împotriva PSD și a coaliției de guvernare. Multe mesaje pe rețelele de socializare au fost de susținere pentru Kovesi. Totodată, începând de joi seara au reînceput protestele în stradă. Inițial doar câteva mii de oameni, numărul acestora a continuat să crească în ultimele zile. Chiar pentru această seară, duminică 25 februarie, se anunță un protest masiv în marile orașe ale țării. Presiunea străzii a atenuat multe din măsurile pesediste halucinante. Rămâne de văzut cât de mult va conta și în acest caz. PSD a arătat că e cam ambivalent față de stradă. Exact ca-n vorba aceea: câinii latră, caravana trece…

Reacții din afară

Reacții din afară au apărut aproape imediat. Subiectul DNA este unul de mare interes la nivelul Uniunii Europene. Totodată, activitatea acestei instituții se bucură de mare apreciere atât în rândul politicienilor europeni, cât și în rândul presei. Astfel, apariția reacțiilor și natura acestora nu surprinde pe nimeni. Mă rog, poate pe pesediști care nu înțeleg de ce nu e toată lumea de acord cu ei din oficiu. Dar aia e altă discuție.

Reacția cea mai importantă vine de la Comisia Europeană. Într-un comunicat de presă, aceasta s-a arătat îngrijorată de evoluția evenimentelor din România. Mai ales privitoare la atacurile îndreptate împotriva DNA, instituție pe care o consideră ca fiind esențială în lupta anti-corupție. Totodată, încercările de subminare a independenței justiției ar putea avea efecte negative pentru România. În traducere, adică ne cam ia mama dracu’ dacă nu încetăm cu prostiile. Ceea ce nu prea pare să fie cazul, dar na, poate îi mai sperie un pic Comisia pe pesediști. Cine știe, poate o lasă mai ușor cu atacul la justiție. Ambasadele europene contactate de presa românească au refuzat, pe bună dreptate să facă vreun comentariu. Însă au precizat că urmăresc cu atenție și îngrijorare evenimentele.

Presa de peste hotare a reacționat mult mai tranșant. A criticat măsura propusă de Toader. A catalogat-o ca un atentat la independența justiției. Totodată, au apărut remarci privind creșterea tensiunilor pe scena politică românească. Considerăm această afirmație ca fiind perfect adecvată contextului. Mai mult, presa străină a remarcat activitatea DNA ca fiind una esențială. Totodată, a apreciat activitatea lui Kovesi, observând că rata de condamnări a crescut semnificativ în timpul mandatului său. În esență, presa străină susține poziția doamnei Kovesi și condamnă măsura lui Toader. De asemenea, măsurile coaliției pesediste pentru justiție sunt văzute ca un atac menit să obțină controlul politic asupra acesteia.

Miza e justiția și suspendarea lui Iohannis

Propunerea de revocare a lui Kovesi era de așteptat. Faptul că presiunile asupra lui Toader l-au făcut să cedeze nu miră pe nimeni, poate doar pe naivi. Faptul că pesediștii se simt amenințați de activitatea DNA spune multe. Împreună cu pachetul legislativ numit „legile justiției”, măsura este parte a strategiei PSD de a aservi justiția în totalitate. Însă atacul la adresa DNA nu este același lucru cu trecerea unor legi meschine printr-un Parlament pe care îl controlează. DNA este o instituție relativ independentă în România. Iar Laura Codruța Kovesi, cu toate păcatele ei, și-a făcut cam treaba. De aceea este și atacată.

Pe de altă parte, faptul că s-a trecut la un atac direct la adresa DNA arată foarte clar un lucru. PSD fie este mult prea încrezător în forțele sale, fie mustește a disperare. Având în vedere amatorismul tentativei, tindem spre a doua variantă. Disperarea celor vizați de anchete penale sau de viitoare condamnări e clară. Printre cei vizați se află și Dragnea. Astfel că e de înțeles pentru ei. Dar tentativa este una meschină și de condamnat. Ceea ce se și întâmplă. Susținerea străzii și a Președinției va însemna probabil un eșec al PSD în tentativa asta.

În final, remarcăm că tensiunea politcă este în coninuă creștere. Din păcate, disperarea PSD nu va înceta. Respingerea aproape sigură a cererii de revocare va înrăutăți și mai tare situația. Asta se va manifesta în urmări. PSD de mult are ceva de împărțit cu Iohannis. Însă respingerea revocării lui Kovesi va duce probabil la suspendarea președintelui României. Acolo se va decide de fapt meciul dintre PSD și restul țării. Iar un președinte legitimat de un referendum va avea altă poziție pe viitor. Una care îi va permite să joace mai dur. Sau cel puțin așa sperăm…

 

 

 

INSCRIERE GRATUITĂ LA CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

Lasă un răspuns