CONSTATARE

Titi şi Gigi sunt prieteni vechi, însă se întâlnesc mai rar, pentru că Titi le cam trage la măsea. Într‑una din zile, văzându‑şi prietenul într‑un bar, cu o ţuică în faţă, Gigi, hotărât să‑l îndrume pe calea cea bună, intră peste el şi‑l ia din scurt:

– De ce bei?

– De prost.

– Tu, prost nu eşti şi totuşi în răspunsul tău, recunosc sinceritateaAltfel formulată întrebarea, de ce beau oamenii, Titi?

– De…multe.
–De exemplu?

– De bucurie. Cei care beau de bucurie, zic ei că au o motivaţie: nuntă, botez, afaceri, succese, slujbe, câştiguri, revederi, mă rog, de ce se mai bucură omul. Se întâlnesc, unul ‑ de obicei cel mai fraier – dă de băut şi gata.

– Cum gata?

– Păi ca să fie bine, ar trebui să fie, repede, gata. Căci altfel…

– Altfel, ce?

– Altfel, iese cu bucluc. După ce beau mai mult, se trezesc orgoliile în ei, încep discuţiile contradictorii, se dau deştepţi, îşi aduc aminte fel de fel de chestiuni, unele uitate, altele ascunse cu grijă, încep reproşurile, replicile dure, certurile şi nu e bine. Pleci acasă cu banii cheltuiţi, cu dureri de cap şi cu nişte duşmani proaspăt făcuţi. E bine?

– Păi, nu e. Şi atunci de ce ar mai trebui omul să bea?

– De necaz.

– Se poate bea şi de necaz?

– Bineînţeles. Cel mai des se bea de necaz. Lumea noastră e astfel construită, încât necazurile curg gârlă. Peste cele mai multe trecem cu vederea, fără să le băgăm prea mult în seamă. Sunt unele, însă, care se agaţă de tine şi nu te lasă să trăieşti. Astea te îndeamnă la multe prostii, în care, una din ele este să te apuci de băut.

– Şi?

– Ce, şi? Bei, asta‑i tot.

– Bine, am înţeles că bei. N‑am înţeles dacă rezolvi ceva.

– Sigur că rezolvi. Înainte de a te apuca de băut vezi toate în negru, eşti disperat, eşti în stare să te apuci de prostii, să iei decizii pripite şi bineînţeles greşite. După un păhărel…dracu nu ţi se mai pare chiar atât de negru, găseşti şi soluţii de rezolvare a situaţiei, găseşti şi răspunsul la întrebări idioate care te chinuiau de multă vreme, dar…

– Dar ce?

– Dar, trebuie să te opreşti aici. Dacă continui să bei, intri înapoi din ce‑ai ieşit.

– Înţeleg că există o tehnică a băutului, în acest caz.

– Zi‑i cum vrei. Eu i‑aş zice mai degrabă, bun simţ. Totul e să nu te arunci mai mult decât trebuie.

– Bun. Şi cei care beau mai departe, de ce beau?

– De proşti. Atâta vreme cât ai băut de bucurie şi ţi‑ai făcut duşmani, atâta vreme cât ai băut de necaz şi n‑ai rezolvat încă problema, iar tu bei mai departe, musai că eşti prost. În plus, îţi cheltuieşti toţi banii, mai faci şi datorii, te duci acasă beat, murdar şi falit, mai iei şi o săpuneală bună de la nevestă sau de la soacră, ai o durere de cap cumplită şi un somn zbuciumat, iar a doua zi primeşti şi batjocura şefilor, poate chiar şi o sancţiune, că ai întârziat la serviciu.

– Bine şi tu, care deşi ştii toate astea…?

– Eu n‑am serviciu.

– Cum aşa?

– Am avut, dar am băut de bucurie că l‑am căpătat şi….

– Şi?

– Am băut cu cel care mi l‑a oferit. Nu m‑am oprit la timp şi l‑am pierdut.

– Apoi?

– Apoi am băut de necaz că l‑am pierdut. Ce era să fac? Am făcut şi eu cum au făcut şi alţii.

– Şi apoi?

– Apoi am băut de prost, ca să fiu „în clar” cu toată lumea

– Ascultă, dacă totul este atât de clar pentru toată lumea, de ce intră oamenii în crâşmă?

– Şi unde ai vrea să intre? În discotecă? În magazinul fero‑metal, în hala de carne, în librărie? Cum să stai de vorbă, acolo?

– În cofetărie, spre exemplu.

– Unde mai găseşti acum cofetării? Şi presupunând totuşi că ai găsit, cunoşti preţurile? Cu cât costă o prăjitură, cumperi un kil de vin, iar cu preţul unui suc, cumperi jumătate de vodcă.

– Atunci, pe o bancă în parc.

– Care parc, care bancă? Şi presupunând totuşi că ai găsi un parc, cunoşti repercursiunile? Întâi vin ţigăneii ăia mici să‑ţi ceară „o mie de lei, nenea”, apoi vin ăia mari, care iau fără să mai ceară…

– Bine dar legea?

– Legea stă după copaci să le asigure lor protecţie în caz că o faci tu, pe nebunu…

– Ascultă, ceva totuşi nu mi‑e clar. Dacă în final ai băut de prost, acum de ce mai bei?

– Aici e buba. Când apuci să bei, de bucurie, de necaz, sau din prostie, te obişnuieşti cu băutul Acuma, beau…din obişnuinţă.

– Este neplăcut să constaţi că în prezenţa cuiva, nu te simţi perfect de cinstit sau de sincer. Ştii ceva? Pot să…beau şi eu o…votcă? După câte mi‑ai zis….

– Sigur că da. Chelner! Două votci, la băiatu!

– Două?

– Păi, doar nu vrei să bei singur.

 

Lasă un răspuns