HOȚUL

Întâlnim uneori în viață câte o întâmplare, care îți schimbă cursul vieții sau îți zdruncină perceptele formate pe baza experienței acumulate de tine sau a celor din jurul tău. Șuțu era un pungaș ordinar fără scrupule, care ataca persoane singure, de obicei pensionari, pe care îi ușura de bruma de bani pe care o aveau și pe care mai apoi, îi juca la cărți sau la păcănele. Nu avea familie, nu avea rude , ci doar câțiva prieteni de aceeași teapă cu el. Nu lucra nicăieri, nu avea o locuință stabilă, trăia și se hrănea numai din furat. Nu știa nimeni cum îl cheamă cu adevărat, dar pentru că era hoț, oamenii l-au poreclit Șuțu. Șuțu nu era un hoț nemernic, din ăia care bruscau sau torturau victimele să  sloboadă banul, el lua numai ce găsea sau ce-i dădeau împricinații de frică, de aceea reclamații la adresa lui erau puține.. Într-o seară ploioasă de toamnă, Șuțu hotărî că ar trebui să-și rotunjească banii de buzunar, așa că își alese ca victimă, un bătrân de la marginea mahalalei, pe care nu-l mai vizitase niciodată. Sări precaut peste gard, asigurându-se că nu sunt câini, apoi pe un geam din dosul casei, pătrunse într-o tindă largă care dădea înspre două odăi. Ascultă cu atenție și auzi un  scâncet ca de copil. Se apropie de ușa cu pricină și ascultând din nou, își dădu seama că cineva plângea. Șuțu era nehotărât dacă să mai intre sau nu la furat. În cele din urmă se hotărî să intre să vadă despre ce-i vorba. Trase brusc de ușă, dar plânsetul nu se opri. Un bătrân schilav, cu capul între mâini, plângea încet, șezând pe marginea patului. În cameră ardea o lampă cu petrol ce răspândea în jur atâta lumină cât să vezi o sărăcie lucie. Pe masă, pe un ștergar care odată fusese alb, era o cană cu apă și o cutie goală de pastile. Șuțu, își dădu seama că de aici nu are ce lua, dar ceva îl făcu să nu plece imediat, ci să intre în vorbă cu bătrânul.

–De ce plângi moșule?

Moșul nu se opri din plâns, dar ridicând capul îi aruncă o privire oaspetelui, o privire în care Șuțu citi deznădejde, durere și disperare. Se apropie de moș și într-un gest involuntar îl cuprinse de după umeri

–Cu ce pot să te ajut? – se pomeni Șuțu întrebând, parcă mirându-se și el de o asemenea întrebare.

Moșul se opri din scâncet și îl învălui apoi cu o privire afectuoasă. Nu-l întrebă nici cine este, nici ce caută în casa lui la ceas de noapte.

–Nu mă poți ajuta cu nimic. Sunt beteag de picioare, nu mai am medicamente , nici mâncare și reumatismul mă roade de mă înnebunește. Mă rog la Dumnezeu să mă ia la el sau mă dea la Dracu, că nu mai pot suporta.

–Dar n-ai pe nimeni, moșule care să te îngrijească ?

–N-am pe nimeni, păcatele mele… Am avut un fecior, dar mi-a vândut tot de prin casă, a fost prins la furat și acum e la pușcărie, iar eu am rămas al nimănui. Mai vine o nepoată pe la mine, când iau pensia, îmi aduce o găleată cu apă, 2 pâini și o cutie de aspirină, apoi îmi ia restul de bani și nu mai vine până la pensia următoare.

Șuțu tăcu îngândurat și preocupat de ceva. Își dădu seama că în final va împărtăși și el soarta feciorului ajuns în pușcărie. Îl cuprinse mila față de bătrân și nu știa ce să facă. Într-un târziu se hotărî . Ieși în noapte și se întoarse în oraș. Căută un non-stop de unde procură ceva de mâncare și o farmacie cu program de noapte de unde ceru ceva pentru reumatism. Se întoarse la moș, care se miră să-l vadă revenind. Puse totul pe masă și într-o liniște deplină, îl hrăni pe moș, îi dădu și 2 pastile, apoi îl urcă pe pat îl înveli și stinse lampa, promițând să revină a doua zi. N-a mai apucat. La ieșire, îl așteptau 2 polițiști alertați de niște vecini care observară mișcare în curtea bătrânului.

–Șuțule, de doi ani te urmărim. În sfârșit te-am prins în fapt.

Abia acum înțelese Șuțu sensul unui proverb care spunea că  ,,Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită ,,

Leave a Reply