Legile justiției. Sau cum continuă praful în ochi

de D.V.

Iar cu legile justiției

Curtea Constituțională a României, după sesizări venite din partea USR și PNL, s-a pronunțat recent pentru „legile justiției”. Pachetul de legi adoptat de Parlament, la inițiativa stimabililor deputați și senatori PSD, a provocat numeroase incidente de diferite feluri. Printre acestea amintim numeroase ieșiri (în derapaj) prin presă, manifestări stradale, acuze publice, proteste sau alte evenimente de acest fel.

Devenite celebre, se pare că legile justiției au ajuns de curând la rând la CCR. Și ce să vezi, a venit și pronunțarea. Nu-i bai, încă nu a venit și motivația deciziei, aia mai durează. Însă e important că avem o decizie. Care însă nu mulțumește pe nimeni. Dar asta este. Aparent, doar o parte din nemulțumirile opoziției sunt justificate, celelalte nu. Evident, toată lumea e nemulțimită. PSD, prin eternul Liviu Dragnea, afirmă că măcar restul textelor din legile justiției sunt constituționale. Opoziția strigă fault și spune că PSD e rău. Ce mai, „pe frontul de Vest, nimic nou”.

Pe de altă parte, decizia luată deblochează puțin impasul. Desigur, doar în sensul în care PSD iar va băga legile justiției în „dezbatere publică”. Sau cum sună tradus în română, propuse, aprobate și votate în sistem fulger de majoritatea parlamentară în câteva secunde. Dezbaterea în Parlamentul României e atât de eficientă încât se întâmplă telepatic.

Totuși, ce zice CCR?

Concret, CCR consideră că eroarea judiciarăr și conceptul de rea credință sunt puțin slăbuț definite. Doar puțin, suficient încât să creeze abuzuri foarte grave. Ei na, cine s-ar fi gândit? Doar nu aveau dreptate cei care susțineau asta de la început, nu? Pe de altă parte, CCR spune că grava neglijență e cam vag definită. Atât de vag încât s-ar putea ca nimeni să nu fie vreodată acuzat de așa ceva. Desigur, unii pesediști ar putea spune (complet legitim de altfel, nu?) că e mai bine așa, nu ne mai pierdem timpul cu lucruri inutile precum grava neglijență. Nu e ca și cum ar avea aceștia vreun interes…sau?

Partea admisă ca fiind constituțională este extrem de stufoasă. De asemenea, cine dorește poate găsi proiectele de lege supuse dezbaterii (se pare). Astfel, nu merită insistat asupra acestora. Mai mult, subiectul a fost dezbătut pînă la refuz, așa că nu mai are rost.

Partea cea mai tristă de-abia urmează. Renumita eficiență pesedistă se va vedea din nou. Chiar însuși Dragnea a declarat că e important să treacă modificările impuse de CCR prin Parlament cât mai repede. Vor trece atât de repede încât intri în sală să vezi dezbaterea și până te așezi deja sunt publicate în Monitorul Oficial. Pe principiul „ai clipit, ai ratat momentul”.

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, luând startul la trecut legi viteză prin Parlament. Foto: românibuni.info

Dragnea dă pe repede înainte

Eternul Liviu Dragnea este mulțumit. Nu pentru că i-au fost respinse niște articole din legile justiției. Asta îl intristează, se pare, pe președintele PSD. Nu, acesta este mulțimit de faptul că mare parte din legile justiției au scăpat de neconstituționalitate. Asta îi dă, desigur, ocazia să opereze modificările cerute de CCR rapid. La fel de rapid vrea ca acestea să treacă prin Parlament.

Totodată, reacția PSD, în ansamblu, indică faptul că parlamentarii majorității ar prefera să nu treacă legile justiției și prin dezbatere publică. Evident, ar fi prea mult. Acestea au fost deja dezbătute public. Cum? N-au fost dezbătute? Dar cum e posibil? Acum cei care afirmă asta sunt iar cârcotași.

Și ce dacă nu s-a respectat procedura privind dezbaterea publică a legilor? Și ce dacă sunt legi organice? Parlamentarii majorității aflate la guvernare spun (pe bună dreptate, desigur), că deja au fost dezbătute prea mult. Și au fost dezbătute și prea public. Cum se poate să fie dezbătute mai public decât prin manifestări și proteste de stradă? Așa că vedem clar că orice dezbatere e în plus. Mai ales că legile justiției sunt în mare parte constituționale. Ce mai contează acum câteva detalii?

Aștia încă n-au terminat?

Dar să stăm puțin domol. Încă nu s-a terminat toată circoteca. Mai urmează. Mai ales că CCR a ținut cu ursu’. Și când spunem ursu’, ne referim la președintele țării, în cazul de față Klaus Iohannis. Se pare că atribuțiile președintelui în privința numirii șefilor de parchete trebuie clarificate. Mai exact, trebuie delimitate atribuțiile Președinției României și a Consiliului Superior al Magistraturii. Unii pesediști s-ar simți îndreptățiți să strige ei fault aici (de asemenea, pe bună dreptate, nu?).

Mai grav este că s-a amânat decizia privind organizarea și funcționarea CSM. Ei na, aici e chiar e dubiost. Cum, să nu poată partidul/alianța de guvernare să acapareze CSM? Clar, blat pe față ar putea spune pesediștii. Mai mult, faptul că decizia se amână până pe 15 februarie arată cât de mult vor mai avea de lucru parlamentarii puterii. Practic, asta înseamnă încă o ședință de lucru la care ar putea să doarmă. Dar na, vor trebui să lucreze încă 5 minute să treacă rapid modificările.

Pe de altă parte, asta înseamnă și o săptămână în plus în care vor trebui să suporte mofturile opoziției și ale opiniei publice. Care mofturi sunt oricum nejustificate, că doar legile sunt făcute cum trebuie. Sunt chiar constituționale, sau cel puțin așa declara Dragnea înaintea ca acestea să fie întoarse în Parlament. Motivul, ironic, este că legile justiției au fost neconstituționale, cel puțin parțial.

U.E. iar nu ne lasă-n pace

Reacții ale Uniunii Europene n-au întârziat să apară. Se pare că îi interesează foarte mult chestiunea asta cu legile justiției. De ce anume, cine poate ști, doar nu e ca și cum România ar avea niște obligații în acest sens, nu? În orice caz, România primise deja un avertisment în noiembrie 2017. Acum se pare că situația e puțin mai serioasă. Cât de serioasă, ne spun domnii Juncker și Timmermans, președintele, respectiv vicepreședintele Comisiei Europene.

Aceștia avertizează că România ar trebui să încerce mai mult cu transparența. Se pare că e un subiect important pentru Bruxelles, dintr-un motiv sau altul. Mai mult, aceștia spun că situația din România e îngrijorătoare. Oare de ce? Situația e sub control, doar eternul Dragnea e stăpân pe situație.

Totuși, se pare că nu. Juncker și Timmermans mai avertizează că dacă nu sporește transparența, vor spori sancțiunile la adresa României. Acestea vor crește de la nimic la foarte severe. Cam cum a pățit Polonia. Ce-i drept, acolo e mai grav, sunt tare naționaliști guvernanții lor. Ai noștri sunt doar corupți, spun gurile rele.

Dar e România, așa că realitatea nu contează prea mult, nu?

Acum cât de justificate sunt legile justiției, sau criticile la adresa acestora, nici nu mai contează. Problema este modul în care PSD înțelege democrația. Tot o problemă este și opoziția, care e cam inexistentă. Nu are rost să dezbatem legile justiției, au făcut-o mulți deja fără rost.

Mai deranjant, cel puțin pentru cei care urmăresc cu atenție, este atitudinea PSD. Mai exact, este vorba de atitudinea conducerii, Liviu Dragnea și acoliții săi. Ipocrizia cvasi-infinită cu care a motivat legile justiției de la început și până la decizia CCR a fost vizibilă din stratosferă. Ce-i drept, nu pentru votanții PSD.

Dar dincolo de asta, e clar interesul personal al lui Dragnea de a modifica legile să scape de executarea pedepsei dacă mai primește vreuna (mai are pe rol câteva dosare penale). La fel de clar e și interesul clicii din jurul lui. Mulți dintre apropiații săi au cotizat la alegeri și acum așteaptă răsplata. Mulți dintre ei sunt în aceeași situație cu Dragnea. O pedeapsă cu executare i-ar cam incomoda, întrucât nu ar mai putea să facă bani așa mulți prin contracte cu statul pesedist.

Mai mult însă este derizoriul problemei. Ba trec, ba nu trec legile justiției. Între timp, o problemă mult mai imediată și mai gravă este cea a sistemului fiscal. Mulți români se vor confrunta în curând cu venituri mult reduse de minunatele măsuri pesediste de „eficientizare”. Dar această problemă e de cele mai multe ori trecută în fundal. Desigur, asta se va întâmpla până când vor constata românii că promisiunile PSD au fost doar atât, promisiuni. Și că în loc de salarii mai mari (nu cumva promisese asta și Ceaușescu, în discursul de la balcon?), vor trebui să ducă bani de-acasă să-și plătească taxele… Dar e România, așa că realitatea nu contează prea mult, nu?

 

INSCRIERE GRATUITĂ LA CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

Lasă un răspuns