POMANA

Imagine similară

În satul Cârligele trăiau două surori. Aveau gospodăriile lor, la câteva case distanță una de alta. Mara, sora mai mare, nu a avut copii și nu de mult timp i-a murit și bărbatul. Bolnăvicioasă din fire se descurca mai greu, ținea doar cateva păsări și îngrijea câteva straturi cu zarzavat în fața casei, la care o ajuta și sora mai mică Tina. In plus, de cate ori gatea mai mult sau cocea,Tina ii ducea și Marei câte ceva. Zgârcită nu era Tina, mai degrabă am putea spune, bine chivernisită sau ragmatică. Povestirea nostră se petrece în postul Paștelui, când majoritatea creștinilor mănâncă de post, deci e mai greu de ținut pasul cu gătitul fără carne, grăsimi, ouă sau produse lactate. Bărbatul Tinei nu postea – lucra la pădure, trebuia sa-și ia uneori pachețel cu hrană rece și nu prea avea cum – dar Tina si cei doi copii mici posteau. In felul acesta, Tina era obligataă să gătească și de frupt și de post și să păzească regula casei impusă de la începutul postului. Din când în când, trimetea unul din copii sau se ducea ea personal la Mara să-i ducă ceva de mancare. Într-o sâmbătă numită și ,,a morților,, Tina hotărâ sa coacă niște colaci, să cumpere niște farfurii și să le dea de pomană cu sarmale de sufletul cui știa ea că trebuie. Zis și făcut. În sâmbăta respectivă Tina avu grijă întâi să se ducă la soră-sa cu pomană, apoi să meargă și la cimitir și să aprindă câte două lumânări după obicei, la mormantul celor care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare.
–Mară, primește aici de sufletul tăicuțului și bunelului nostru morți în pribegie și pentru sufletul celorlalți din familia noastră, Dumnezeu să-i odihnească în pace !
–Bogdaproste soro, vrednică și atentă ca întotdeauna.Ia uite ce colac mare mi-ai adus și ce de sarmale Vouă va mai rămas ceva?
–Ei și tu de colo… . Nu mergi și tu cu mine la cimitir ?
— Nu mă înghizui, e departe și e cam frig. Poate altădată.
–Bine Mară, mănâncă sănătoasă, eu am plecat.
Drumul la cimitir, treburile de acolo, discuțiile cu femeile satului sau poate vremea capricioasă i-au provocat o stare de disconfort Tinei care venea mohorâtă către casă. Ajunsă în sat, se întâlni cu o țigancă care – culmea – avea în mână o jumătate din colacul dăruit de ea Marei, nu încăpea nicio îndoială, își cunoștea opera. Ceva se revoltă în ea și deși mergând acasă nu trecea pe lângă Mara își schimbă traseul și se duse glonț la aceasta. De cum intră pe poartă, o luă în primire
–Tu Mară, tu dacă nu ai nevoie de mâncarea mea sau nu-ți place spune-mi, dar nu o irosi pe la țigani sau s-o dai la păsări. Iaca n-o să-ți mai aduc! Și ieși izbind poarta.
Mara o petrecu cu privirea cu basmaua la gură și o lacrimă în coltul ochilor. Cu ce-a greșit, cu ce a supărat-o? Oare faptul că a dat și ea pomană din pomană o bucată de colac ? Tina ieși în uliță ți după câteva case se întâlni iar cu țiganca care stătea pe marginea drumului și rupea pofticioasă câte o bucățică de colac.
–Îți place , cioară ? întrebă ea răutăcioasă.
Țiganca se opri din mâncat și făcându-se că nu a auzit jignirea îi spuse :
–Ia o bucățică să vezi cât e de gustos , să-i dea Dumnezeu sănătate la gospodina care a făcut așa ceva.
Tina se opri, ca electrocutată
–Ce–ai zis ?
–Am zis să-i dea Dumnezeu sănătate gospodinei, că are mâini de aur, nu oricine coace așa ceva – ascultă ce-ți spun eu. Și în plus de toate, e pomană dată din toată inimă de o bătrână, pentru sănătatea surorii ei care are grijă de ea.
Tina simți că nu are aer.Izbucni în plâns și se întoarse în grabă la Mara. O luă în brațe și printre lacrimi își ceru scuze :
–Iartă-mă Mară, mi-a luat naiba mințile, te-am certat degeaba și cu păcat.Tu ai procedat ca o bună creștină iar eu am reacționat ca o cretină…
–Tină, țiganca a venit la poartă și m-a rugat să-i dau o bucată de pâine și am zis că dacă tot mi-a trimis Dumnezeu mai mult decât aveam nevoie, să-i dau și ei o bucată.
–Am înțeles soro ! O dată ce ți-am dat colacul, acesta a devenit al tău și tu hotărăști ce faci cu el, nu mai era treaba mea să te judec pentru cum l-ai folosit. Te rog din suflet să mă ierți !
–Eu te iert Tina, dar acum roagă-te și la Dumnezeu să te ierte , căci tu nu ești rea la suflet, doar ai interpretat greșit ceva din tradiția și rînduielile pomenilor. Și dacă morților le este dat să se bucure de pomenile noastre atunci nu pot decât să ne fie recunoscători.

 

Leave a Reply