DREPTUL LA REPLICĂ

Am avut diverse interpelări și critici, atât în privat cât și în postările publice din grup referitoare la permisiunea membrilor de a posta caterincă. Mă simt dator să vin cu explicații. Când am creat grupul, nu permiteam sub nici o forma postările neserioase – pe atunci  micul grup ”Romani in Londra” era un mediu mai puțin efervescent și mai încărcat în afecțiune (poate datorită numărului mic de membri).

În timp, grupul a crescut enorm, devenind un gigant, accesat fiind de români cu temperamente și nivele de educație diferite. Mai mult decât atât, frustrările multora au început să reverse, în glumă sau nu – destul de violent și virulent. Niciodată nu am agreat modalitatea vulgară de exprimare, indiferent de atacurile mai puțin ”ortodoxe” ale unora dar am gândit să nu intervin tot timpul tocmai pentru a putea analiza comportamentul natural al românului în general.

ÎNJURĂTURA E ”LA EA ACASĂ”

Am inventat acele ”postări de dat cu capul” în care înjurătura e ”la ea acasă”, unde dacă ai curajul să comentezi, ai șansa să ți se ”toarne câteva”, pe nerăsuflate. Da, am citit înjurături de care nici măcar nu știam că există – putem spune că m-am ”culturalizat un pic”. Știu că nu e ok să fie permise astfel de manifestări în mediul online dar până la urmă aștia suntem.

”SUNTEM SĂRACI PLINI DE NEVOI”

Autovictimizarea, e una dintre caracteristicile nației noastre și predilecția în a găsi vinovați  pe alții. Pentru noi românii autovictimizarea este o artă. Sincer, nu cred că suntem chiar atât de săraci fiindcă în România dacă nu muncești o lună… nu e chiar un capăt de țară în schimb în UK dacă nu muncești o săptămână, poți spune că ai o mare problemă – riști să dormi în stradă. Cu alte cuvinte, avem o țară săracă? Chiar așa de rău e în România?

Venim aici pentru oportunități (nu de săraci), pentru mai bine. Dacă în UK nu ocupăm un loc de muncă corespunzător calificării noastre din România, înseamnă că nu ne-am străduit suficient. Dacă avem un neajuns, nu am căutat să îl recuperăm.

ROMÂNII SE AJUTĂ ÎNTRE EI

În ciuda a ce se vehiculează, am observat suficiente postări în care unii membri cer sfaturi – și chiar le și primesc, românii împărtășind din experiența proprie, în mod eficient. Informația gratuită (de pe grup) valorificată, chiar dacă unii nu realizează, este foarte importantă pentru cineva care vrea să se dezvolte în țara asta.  Se nasc pe acele postări, discuții din care chiar se pot trage concluzii favorabile pentru cel ce întreabă. Pentru unii membri, grupul Români in Londra, are semnificație idilică, pentru că aici și-au cunoscut viitoarele/viitorii soți/iubiți/iubite.  Se pare ca un coment, spune mai multe despre o persoană decât imaginea fizică a individului în sine!

ROMÂNUL ESTE DARNIC

Au fost strângeri de fonduri pentru copii sau bătrâni. Banii, nu s-au strâns ușor. De ce? Fiindcă mulți spuneau că ar trebui să existe instituții abilitate ce trebuie să întreprindă ceva pentru categoriile defavorizate. ”Aruncatul cu noroi și a pisicii în curtea vecinului” era un stil de eschiva practicat virulent. Oricum, până la urmă, cu un pic de stres, oamenii ”nu prea cu dare de mână”, au contribuit la fericirea temporară a unor nevoiași. 

Din nefericire, au fost și cazuri în care ”bunii samariteni” pur și simplu au dispărut cu banii. Din acest motiv, am interzis efectiv publicitatea pe grup a strângerilor de fonduri pentru a evita astfel de situații neplăcute.

ROMÂNUL ÎȘI RESPECTĂ MORȚII

Strângerea de fonduri pentru cei ce sunt decedați și trebuiesc repatriați, se bucură de o popularitate ieșită din comun. Această însuflețire în repatrierea decedaților e atât de pregnantă încât uneori, involuntar îmi apare gândul: ”Oare un mort valorează mai mult decât un om viu?”. 

Sper să nu fiu interpretat ca fiind hulitor al celor sfinte sau un român care nu își respectă morții dar orientarea noastră cu precădere în această direcție, este un exces – după opinia mea.

ROMÂNUL E POLITICIAN

Postările cu caracter politic din grup, sunt pline de înjurături și acuze din partea unei Diaspore, sătule de promisiuni ale uneia sau ale altei grupări politice. Mulți consideră că au fost nevoiți să își părăsească țara datorită politicienilor incapabili de a oferi în țară oportunități ce aici pot fi considerate normale.

Ce e ciudat e faptul că situația ca atare a fost creată nu doar de clasa politică ce a existat înaintea exodului românesc ci și datorită complacerii cetățeanului român în mici avantaje primite de la ”micii sau marii baroni locali”. Câți din cei din Diaspora cunosc mecanismele democratice autentice care există și în România?

Educația politică practic este inexistentă, românul neabordând mijloacele de implicare democratice pe care le are la dispoziție, preferând manifestațiile în stradă sau ”înjurăturile de facebook” ce sunt din ce în ce mai lipsite de eficiență.

Propagarea sloganului ”politica este o curva” a făcut ca oamenii de bun simț să ocolească implicarea directă în organizațiile de partid locale (indiferent de apartenența politică) nebenefiiciind de aportul cu mult mai eficient pe care fiecare dintre ei îl pot aduce la ridicarea standardelor politicii românești. Mai mult decât atât, acest slogan aduce deservicii de credibilitate și oamenilor de bun simț ce ar dori prin implicarea politică sa aducă un plus valoric inclusiv societății românești în sine.

Cum e posibil oare să preferi să ieși în strada dar să nu ieși la vot? Cum e posibil să ieși în stradă dar să nu te înscrii într-un partid și să votezi un lider viabil al filialei din care faci parte? De ce nu alege românul să beneficieze de pârghiile democratice și îi place să abordeze modalitățile feudale de manifestare? E atât de greu să citești un statut de partid și modalităților prin care îți poți pune amprenta și să muncești pentru un ideal comun?

ROMÂNUL ÎȘI DOREȘTE LOCURI DE MUNCĂ

Ce e interesant e că noi ca românii ne dorim locuri de muncă bine plătite dar în același timp comunismul ne-a sădit în sufletul nostru ”ura pentru clasa exploatatoare”. Cum e posibil ca o societate românească să se dezvolte, în momentul în care în sufletul nostru avem impregnată această contradicție ce ne plasează conceptual la intersecția dintre două tipuri de societăți diametral opuse?

O societate democratică se bazeaza nu numai pe ”clasa muncitoare” ci în mod egal și prin prosperitatea întreprinzătorilor mari, mici și mijlocii. Fără capital privat, nici o societate democratică nu se va putea dezvolta iar atitudinea opiniei publice ostilă față de aceștia, aduce piedici și prejudicii atât lor cât și societății românești direct și indirect.

Pentru gândirea românească ”om de afaceri” înseamna ”hoț” iar omul care e angajat e ”om cinstit”. Cu astfel de ”bagaj conceptual” e aproape imposibil să nu existe neseriozitate a muncitorului la locul de muncă (concretizată prin chiul sau prin sustrageri de bunuri ce nu îi aparțin).

SPERANȚE

Eu încă sper într-o societate românească modernă, în care fiecare dintre noi să fie implicat nu doar în problemele noastre de zi cu zi ci și în activități ce influențează societatea românească pe termen mediu și lung. Mi-aș dori ca românii să treacă de la agresivitatea caracteristică și alte manifestări de tip feudal (ieșiri în stradă și aruncat cu pietre) la activități democratice ce pot avea un impact pozitiv de lungă durată și fără efecte nocive asupra unei dezvoltări sănătoase.

Cu respect,

Felix Arotăriței – Fondatorul grpului ”Români în Londra”