Geometria. Cea mai frumoasa dintre stiintele pamantului. Forma de iubire pura transpusa in linii si spatiu.

In geometrie totul este perfect. Nu exista ura sau ranchiuna intre laturi. Catenele se dubleaza si se aduna numai pentru a multumi ipotenuza. Fac sacrifii pentru a fi egale intr-o formula a dragostei. Triunghiul isi iubeste atat de mult  prietenii incat, impreuna, au creat piramide care sa reziste  timpului.  Cilindrul isi declara iubirea fata de cerc intr-o inaltime direct proportionala cu stima si respectul ce il poarta.

Unghiurile isi impart formulele si, desi sunt diferite, gasesc puncte in comun pentru a creea ceva frumos. Fiecare necunoscuta isi stie locul in formula matematica si nu ramane nerezolvata cand intra in ecuatie. Toata lumea e fericita si traieste in armonie.

Geometria prieteniei e diferita. Formulele au necunoscute infinte si legea echilibrului se strica. Unghiurile drepte devin obtuze si rup punctele de intalnire dintre laturi. Cubul perfect se transforma intr-un amagam de paralelipipede, strambe si urate, fara noima. Formulele adevarului se intrasforma in combinatii din N luate cate K si toate tind spre un infinit negru de ambele parti. Sfera increderii se sparge si razele devin sageti.

De ce oare? Ce strica aceasta geometrie a omului? Prea multa incredere oferita pe un paralelogram rectangular de cristal? Prea multa frustrare? Totul se transforma in algoritmi de calcul duri si stari de suferinta si dezamagire. Laturile devin paralele desi candva aveau un punct comun. Uitam cum sa ajungem din punctul A in punctul B alaturi de prieteni si ne pierdem pe un drum al singuratatii spre infinit.

Infintul, singura dorinta din geometria prieteniei. Toti tindem spre el desi nimeni nu il atinge. Si vom calatorii prin ecuatia vietii, singuri, obtuzi si deformati de ura. Pana ajungem la capat…