O zi cu mine, Marius Simionica.

Numele meu este Marius Simionica si am sa imi incep povestea cu cea mai recenta campanie inca activa BEBE, o campanie care vrea sa ajunga timp de o luna(İunie) in cat mai multe orase din România! Am inceput de la 1 Iunie cu orasul Arad, am continuat cu Calarasi iar aseara am ajuns in Suceava.  

Inainte de toate, sa vorbim despre Arad, cum ne-am pregatit si ce am gasit acolo, mulțumesc!

Voi incerca sa vorbesc in scris mai mult, pentru ca tu sa ma intelegi mai bine. Stiu, sunt constient ca scrisul nu este ceva care m-ar avantaja, insa asta nu ma opreste, asa cum niciodata, nimic nu ma opreste cand imi doresc ceva. Bun! Vorbim strict despre Arad si ingerasii acolo intalniti.
Este ora 00:03, drumul spre casa inca pare lung, mai exact se presupune ca ajung pe la 02:00 asta insemnand 23h si aproximativ 1400km. Pregatirile au inceput de mai multe zile, insa lista a ajuns la mine vineri dupa-amiaza adica cu doar cateva ore inainte de plecare. O mare parte din produse le aveam deja, am lasat pe ultima suta de metri doar fructele, biscuitii si lapticul. Undeva pe la 18:00(tot vineri) am ajuns acasa si am inceput sa primesc lista treptat cate 15-20-10 ori 5 copii asta pana pe la 60 si ceva..practic pe la 19:00 m-am apucat de pachete dupa ce in prealabil am adus toate produsele in sufragerie/living. 

M-am mai uitat odata pe lista si am vazut ca mesajele nu contin toate informatiile insa mi-am spus ca deja e tarziu si trebuie sa ma descurc asa...ma uitam in jurul meu si vedeam o camera plina ochi si nu stiam cu ce sa incep, mi-am facut curaj si am inceput sa pun box-urile de pampersi, servetele umede, produsele de igiena, biberoane, alimente si fructe...1, 2 , 3 si pachetele incepeau sa arate tot mai bine. Undeva in jur de 00:00 am reusit sa fac toata lista si vreo 5 rezerva...cu tot cu jucari pentru fiecare. 

Mi-am pus alarma la 03:00 pentru a avea timp ca in 30 min sa beau cafeaua si sa le asez in dubita. Desi am vrut sa adorm cat mai rapid...abia pe la 01:30 am reusit, asa ca atunci cand alarma a sunat la 03:00 practic am avut impresia ca doar am atipit cateva minute...eram confuz, stateam pe spate si ma gandeam la asta. Insa in 5 min m-am ridicat, m-am imbracat si am pus de cafea, si am inceput sa incarc dubita, afara ploaia isi facea de cap dar intr-un mod vesel, vesel pentru ca se oprea cand intram in casa, pornea cand ieseam, una peste alta, pe la 03:40 am luat-o din loc pentru a incerca sa ajungem la Biblioteca Judeteana in jur de 12:00 asa cum era stabilit. 

Drumul unu destul de liber insa calitatea ne-a facut sa circulam precaut. Dupa aproape 8h(cu o oprire pentru a incerca omleta unei doamne care nici macar nu deschise localul) am reusit sa ajungem pe la 12:10 - 12:15. La intrare ne-a intampinat Valentin, care s-a ocupat cu toata organizarea si pe care l-am cunoscut acolo. Imediat la masina au venit cativa baieti si fete care ne-au ajutat sa urcam pachetele si hainutele, sus. 

Dupa ce dubita era goala, am inchis-o si timid am inceput sa urc treptele una cate una, auzeam glasisoarele ingerasilor tot mai clar cu fiecare treapta si il intrebam pe Vali, au venit? Cati sunt?! Pai vreo 60 si ceva...
Am ajuns pe culoarul care ducea spre sala unde se aflau majoritatea ingerasilor, insa si holul era neincapator. Mamicile ma priveau direct in ochi si imi spunea 'MULTUMIM' sau 'D-ZEU SA VA AJUTE', tot ce mai puteam face era sa murmur ceva ce probabil nu intelegea nimeni si pentru ca simteam asta...intindeam mana si incercam sa ating pe toti cei pe care ii intalneam in drumul meu. 

Am ajuns in dreptul usii si am vazut o sala plina pana la refuz, mamici si muulti ingerasi, ingerasi de cateva zile pana la cativa anisori. Toti au inceput sa aplaude si sa multumeasca, as fi vrut sa ii opresc insa asta era modul lor de a multumi. Am stat cateva secunde si am inceput sa privesc cat mai multi dintre ei sa le simt reactiile. 

Le-am multumit si le-am spus ca eu sunt doar mesagerul a sute de oameni simpli care si-au dorit sa ii ajute cu tot sufletul din putinul lor, le-am spus ca nici noi nu avem mult, insa ceea ce avem ne dorim sa impartim cu cei mai putin norocosi. Am inceput sa impartim si ma uitam cum astepta fiecare cu nerabdare sa isi primeasca pachetul, unii imi strangeau mana, altii imi spuneau ca ma stiu de pe Facebook si ca ce lucruri minunate reusim sa facem, ca sunt atatia oameni amarati si cu nevoie de ajutor ca nu ar trebui sa ne oprim. 

Altii imi spuneau povestile lor, imi spuneau cum au ramas mame singure cu 1,2 sau 3 copii. Altii imi multumeau doar printr-o simpla privire. Actiunea de la Arad nu iese cu mult din tiparul obisnuit, practic intri intr-un grup de suflete care te incarca fiecare cu povestea lui.
Incerc de fiecare data sa ii incurajez atat cat pot si stiu eu mai bine si fac asta privindu-i in ochi, fac asta tinandu-i de mana si toate astea pentru ca sunt trairi de moment. 

Oameni astia se uita la tine si vad speranta, vad bunatate, vad intelegere si vad ca noua ne pasa. 

Eu mai am cam o ora pana ajung acasa si cu scuzele pentru poveste neobisnuit de lunga...ma retrag cateva ore cu promisiunea ca ne vedem/scriem peste putine ceasuri.
Asta e lumea mea, astea-s trairile mele si te astept si pe tine alaturi de mine...ma gasesti pe facebook: Marius Simionica !

postări asemănatoare

ultimele postări

  1. ALS recruteaza Operatori Reciclare in Heathrow (Tw196af)
  2. De ce unii români își doresc atât de mult să vină Brexitul?
  3. Român din Anglia, luat la rost pentru că a parcat pe trotuar, în Vaslui: „Vine din Marea Britanie și se p….ă pe toate legile din România”
  4. Boris Johnson, comparat cu un dictator sud-american: Ceea ce face aparține unei case politice de nebuni

categorii

On Top