Cât semăn eu cu tine, mare,
Ești și blândă, ești și rea,
Te zbați adânc ca o nebună,
Neliniștită mare, tu vrăjita mea.
Zboară albatroși din veșnice talazuri,
Pe aripile vieții către o altă lume,
Când amurgul se ridică din adâncuri,
Și malu-ți izbești flambată-n spume.
Şi-aşa, mereu, nisipul tu îl răscolești,
Iar țărmul pustiu și însingurat îl lovești,
Cu șoapte nerostite și melancolice povești.
Tu te prefaci în valuri ce suspină,
Mari, nebune, chiar devastatoare,
Și săruți cu picuri sărate, seminude
Albatroși ce zboară lin spre senina zare.
Cât semăn eu cu tine, mare!
Autor,
comentarii