Fac parte din generația Y, generația cu “cheia la gat” nascută mult înainte de apariția internetului în România. Generația care își făcea prieteni afară în spatele blocului și crescută la țară de bunici împreună cu alți copii adunți din toate colțurile țării. Informatia era mult mai greu de accesat și am avut norocul unei copilării printre carți. 

Mama, lucra la o librărie. Îmi amintesc și acum mirosul de tuș prosapăt și cu câtă atenție studiam paginile lucioase ale unor carți pe care nu ni le puteam permite niciodată la vremea aceea. Aveam o bibliotecă personală foarte mare și cu cărți din diferite domenii dar “marea” aceea de cărți din librărie era fascinantă.

Imi amintesc de cărți, despre disecția broaștei, pe care le citeam pe ascuns în toaletă și plângeam pentru bietul animal, până la cărți culinare. Ca să cauți o informație anume trebuia să alegi cartea din domeniul respectiv, să cauți la cuprins, să vezi despre ce e vorba în ea și dacă ai găsit ceva, la ce pagină era. Acum, e mult mai ușor doar îl deschizi pe “ Șeful Google” și ai acces instant la tot ce vrei: cărti, ziare, articole, poze, muzică, internetul  devenind un “must have” al zilelor noastre.

Din nevoia oamenilor pentru comunicare au aparut și rețele de socializare. Cine nu iși amintește de faimosul Mirc sau Yahoo Messenger? Câte nopți nu am pierdut cu toții în acele lumi? Totul a evoluat și a apărut și Facebook. Pornit de la o glumă, ajuns un mare imperiu, Facebookul a devenit o a doua casă pentru multă lume. Aici mulți și-au cunoscut jumătatea, și-au găsit de muncă, și-au găsit rudele rătăcite, și-au găsit o casă de închriat. 

Ca într-o adevarată “lume nouă” s-au adunat în grupuri în funcție de interes, etnie, hobbyuri sau meserii. Exact ca și în lumea reală unii mai dezinvolți i-au acaparat psihologic pe cei mai slabi și lupta pentru supremație s-a mutat în mediul virtual. 

Vânătoarea de mamuți s-a trasformat în vânătoare de like-uri, numai că mamuții țineau de foame, like-urile nu! Șezătoarea satului s-a transformat în chat și bârfa de la colțul gardului în “private”.

Așa cum era de așteptat, viața privată nu a mai avut perdea și intimitate, limită. Cele două lumi s-au amestecat  și au devenit un mediu nociv pentru toți cei  care nu au știut să iși delimiteze granițele. Sub falsa protecție a virtualului, s-au spălat rufe în public, s-au deschis subiecte de can-can, s-au aruncat vorbe grele. Și uite așa, ajungem de la accesul liber la informație la accesul liber la informația altuia. 

Oamenii care în viața reală au probleme de adaptabilitate din diferite motive, nu iși pot face un cerc de prieteni, au probleme în viața de cuplu, sunt respinși de societate din anumite cauze și riscă să cadă în capcana virtualui. Aici personajul creeat este total opus celui din realitate. De ce? Pentru ca toate manifestările blocate în real se varsă în virtual. 

Nu ai curaj să injuri pe stradă? O faci pe “net”. Nu ai curaj să fii ironic pe stradă? O faci pe “net”. Nu ai curaj să agăți o fată într un pub, o faci pe net  (vorbim strict despre această categorie de oameni). Numai că falsa putere din virtual nu se transpune și în real. Aici, e altă lume cu alte reguli. Personajele atotputernice din virtual tot au nevoie de mâncare că doar nu lingi ecranul cu o poză de la McDonalds și te-ai săturat. Toți au nevoie să își plătească facturile cu bani câștigați real, chiar dacă o fac on-line, tot cu iubita reală te culci seara în pat și tot cu ea faci dragoste la fel de real.

Când iți obții valoarea în real și o transmiți în virtual, jos pălăria, ai “putere” peste tot, dar cand ești puternic în virtual și în real ești un comun ca alții zeci de mii, ”I`m sorry”, ești ca și cum nu ai fi.

Am întâlnit în viața mea, atât reală cât și virtuală, fel si fel de oameni, asemeni cărților. Unii cu coperte de milioane dar cu conținut total dizgrațios, alții cu coperte umile dar cu informații de milioane, alții cu ambalaj minunat și cu conținut extraordinar, alții fără coperte și cu pagini lipsă, numai buni pentru un foc de tabără și atât.

Indiferent din ce lume iți tragi puterea, nu uita că ești OM. Iar oamenii, nu trăiesc în internet.

Autor,

Ana Iatan