ultimele postări

Caderea Viperei Negre

L-aş fi devorat tot, bucățică cu bucățică. Aş fi început de la gât, să îi simt pulsul pe limbă și cum mușchii i se luptă pentru viața lor sub mușcătura mea. Aş fi coborât până când nu mai rămânea nimic din sufletul lui şi mi se daruia de bună voie numai să scape de durerea păcatului. I-aş fi păstrat mâinile calde la desert, să le savurez ca o prăjitură unică in lume, deget cu deget, încet, atent, să nu scape nimic.

Dar ochii lui m-au topit pe loc ,de un verde fascinant ca nişte  depozite de venin. Aşa culoare frumoasă nu am vazut niciodată si atât de pătrunzători, parcă mă consumau ei pe dinăuntru. Se hrăneau cu inima mea care acum era victimă sigură. S-a zbătut saraca să scape la început până a renunţat şi şi-a acceptat soarta. He is one of my kind!!! Mi-aş încerca jocul meu veninos dar știu din start ca e mai puternic. Veninul lui ar putea sa ma doboare doar cu privirea aia dulce. Mai bine stau cuminte dar vânătorul din mine nu ma lasă. E o provocare!!! Ăsta ar putea fi ultimul meu joc, cel mai sadic si cel mai frumos! Dacă este ca şi mine atunci înseamnă ca şi el e vânător! Deci e care pe care!

   - Intrăm aici puţin? Vreau să iţi arăt un tablou special! mi-a şoptit cu o voce caldă si fermă in acelaşi timp încât nu am putut să îl refuz.

   - Hai! Dar dacă nu îmi place nu stăm mult!

Am intrat în galeria de artă ca într-o biserică, amândoi umili şi vrăjiţi de atâta măreţie. Tablourile se arătau in faţa noastră ca nişte icoane intr-o imensă biserică. Fiecare bucaţică de artă ne dezvaluia o parte din mintea pictorului şi ţinandu-ne de mână, căutam detalii în fiecare tablou văzut. Il simţeam cum mă priveşte cu colţul ochiului şi jocul ăsta imi placea. Mai un pas in faţa lui cât să işi „spele” ochii, mai un pas în spatele lui să pot să îl admir. De fiecare dată când ajungeam la un tablou fascinant mă strângea tare de mână. Şi degetele noastre se împleteau precum culorile pe pânză desenand imagini de tandreţe şi posesivitate pe rând, ca intr-un amestec  erotic de simţiri.

Tabloul lui Salvador Rosa, Witches at their Incantation, ne-a trezit trăirile într-un mod ciudat. Amândoi ne pierdeam în fiecare detaliu sumbru si admiram amândoi răutatea , imaginaţia autorului, veninul din pictură. Mâinile ni se incleştau mai tare ca într-o luptă pentru supremaţie, parcă eram personajele din desen. Degetele noastre, pensule de piele, pictau scene de amor. Am avut dreptate, suntem amandoi la fel, doi sadici calzi si plini de veninul pasiunii. A fost primul tablou la care a observat toate detaliile in amănunt, singurul tablou pe care l-am discutat fără să vorbim prea mult, doar din priviri. Deşi am încercat să ne concentrăm si pe alte opere de artă, nici una nu avea farmecul aceleia.  Uneori nu e nevoie de sânge ca să scoţi la suprafaţă vânătorul din celălat. E de ajuns sa îi dai un motiv de vânătoare şi o armă mortală: mintea umană. Cea mai sadică şi dulce armă de pe pământ, cea mai măreată şi distrugătoare in acelaşi timp.

   - Am părăsit galeria de artă in linişte. Ochii lui au devenit mai verzi si mai patrunzători. Nu mai aveam pic de venin in faţa lui.

   - Vipera a fost invinsă la propriul joc. No more venom games!!!

Autor,

Ana Iatan

 

postări asemănatoare

ultimele postări

  1. Exista viata dupa divorţ?
  2. 50 de umbre de vânăt
  3. Tatăl fără tată
  4. Cel mai bun loc în casă pentru a face sex nu este în dormitor

categorii

On Top