Regina Elisabeta II a aprobat suspendarea parlamentului: „Majestatea Sa a ordonat ca parlamentul să fie suspendat”

Regina Elisabeta a II-a a aprobat miercuri, 28 august, planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul, relevă o declarație a organismului oficial de consilieri ai Reginei, cunoscut drept Privy Council, potrivit Reuters. Declarația confirmă că parlamentul Regatului Unit va fi suspendat începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie, până la 14 octombrie.
„În această zi Majestatea Sa a ordonat în Consiliu ca parlamentul să fie suspendat începând cu o zi care să nu fie mai devreme de luni 9 septembrie 2019 și nu mai târziu de joi 12 septembrie 2019, până în ziua de luni 14 octombrie 2019″, se arată în declarația citată de Reuters. Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că va programa Discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie, pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile pentru Brexit.
„Dacă vă uitați la ce facem noi, (vedeți că) prezentăm un nou program legislativ. Va fi timp suficient de ambele părți ale acestui summit crucial (al liderilor UE) de pe 17 octombrie, timp suficient în parlament pentru membrii săi să dezbată UE, să dezbată Brexitul și toate celelalte subiecte, timp suficient″, a precizat Boris Johnson. Potrivit Reuters, anunțarea agendei legislative pe 14 octombrie va însemna practic închiderea parlamentului de la mijlocul lui septembrie și va reduce intervalul de timp în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord.
Pentru Johnson, aceasta va fi cea mai îndrăzneață manevră de până acum, în demersul de a scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, notează Reuters. Liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn a afirmat că intenția premierului Boris Johnson de a extinde vacanța parlamentară până la 14 octombrie „o faptă reprobabilă şi o amenințare pentru democrația″ britanică. „Sunt consternat de nechibzuința guvernului Johnson, care vorbește despre suveranitate și totuși încearcă să suspende parlamentul pentru a evita analizarea atentă a planurilor sale pentru un lipsit de înțelepciune Brexit fără acord. Este o amenințare pentru democrația noastră″, a menționat Corbyn într-o declarație.

postări asemănatoare

ultimele postări

  1. Level 3 Air Source Heat Pumps Skills GRATUIT (pentru cine are NVQ Level 2 plumbing sau 3 ani experienta)
  2. Cum devii electrician calificat cu sau fara experienta (fast track)
  3. NVQ Level 2 constructii în rate (card imediat)
  4. NVQ Level 2 constructii în rate (card imediat)

categorii

On Top