“ Am suferit până mi-am pierdut și ultima fărâmă de suflet, am simțit întunericul până mi s-a uscat și ultima lacrimă de durere. Am devenit un gol într-un ambalaj fără noima. 

Mă uit în oglindă și în ochii goi și reci nu mai văd nici o urmă de bucurie. Ce s-a întâmplat cu mine? Am avut un timp în care vânam de plăcere și orice zâmbet răpit îmi încălzea sângele rece. Ochii lui calzi mă secerau până în inimă, acum mă lasă rece, de fapt, mă îngheață. Trebuie să încep să fac ceva...nu mă recunosc , îmi e dor de mine.

” Îmi era milă de ea... dar simțeam că nu va rămâne așa. Nu e genul ei să sufere, chiar dacă plânge și urlă de durere, mereu se ridică și începe o vânătoare nouă, din asta își ia puterea. N-am văzut pe nimeni care sa se hrănească cu atâta sete din viața celorlalți. Îi plac jocurile periculoase si știu sigur că pândește ceva. O sun: 

- Alo! Buna, ce faci?

- Buna draga mea.. ce sa fac. Stau la un pahar de vin! Hahaha, deja m-a bufnit rasul, știam ce urmează să îmi spună și o întreb înainte să deschidă gura: 

- Adrenalină? 

- O daaa, la maxim, are atâta energie că aș putea sa mă hrănesc o viață. Dar e o problemă, e de partea cealaltă și e greu să îl vânez, e protejat.. dar cade el. 

- Hahaha doar nu e preot? O întreb eu cu gura până la urechi… 

Tăcerea ei îmi confirma întrebarea. Doar nu e atât de nebună, știe ca nu are voie să facă asta. Credința e cea mai puternică armă a lumii, nici un om alb nu cade așa ușor uneori chiar primești pedepse mari doar dacă încerci. Nu poți strica balanța lumii. Dar tăcerea ei adânca m-a pus pe gânduri, o sun înapoi. Și-a închis telefonul. Asta nu e bine. 

In blocul din fața, la etajul 6, apartamentul 5b, se vede prin geamul mare, o ușa deschisa către baie. Cada albă plină de spumă se poate observa ușor de către cineva cu ochii Viperei. Stă pe întuneric, cu un pahar de vin roșu, dulce si rece, în mână și, așezată în fotoliu, privește spectacolul gratuit.

Preotul, ajuns acasă abia aștepta să se relaxeze după o zi de muncă. Câte păcate o fi ascultat, câtă durere o fi ridicat de pe umerii păcătoșilor, câtă tristețe o fi alungat de pe fețele damnaților care bântuie biserica în speranța unui bilet către Rai. Hainele negre par că au adunat toate păcatele pământenilor și, după viteza cu care le aruncă, ai crede ca îl ard precum Iadul arde păcătoșii in butoaie de smoală fierbinte precum lava. 

Mmmm, așa părinte, dezvăluie-ți aripile cerului, lasă-mă să vad ceea ce le este interzis păcătoșilor. Se pare ca m-am înșelat, preoții nu sunt niște sfrijiți, uscați de post și penitența, chiar arată bine părințelul. Crucea mare neagra de la gat este precum ținta de la Darts… 

- „Mersi Doamne ca îmi arați calea!” zâmbi Vipera. Un strop de vin se scurse pe pahar. Cu o mișcare lină linse paharul până picătura se contopi cu umezeala fierbinte a limbii veninoase. Nimic nu se pierde, totul se transforma! 

Părintele, un bărbat destul de arătos se scufundă în cadă. Spuma alba îi cuprinse trupul si părea un înger învelit într-un nor. Închise ochii si se contopi total cu apa, un fel de nou botez . Parcă își dorea sa se spele de toate păcatele pe care le ascultase, să își recepe puritatea primită prin har divin. Brațele puternice puteau susține porțile Raiului iar pieptul lui putea aduna toate capetele celor care au nevoie de un loc de plâns.

Până la urma, Dumnezeu chiar și-a creat îngeri frumoși. Acum, să tăiem niște aripi! Își bea și ultima gura de vin, își trase un deux pieces de nuit negru pe sub haina de blană și porni la vânătoare.

La ușa apartamentului 5b sună soneria. O data, de doua ori… așteptam doar e in baie. Ușa se deschise timid si se ivi speriat un bărbat in halat de baie.

- Buna seara. Pot să vă ajut?

- Sigur. Chiar te rog, spune Vipera în timp ce păși cu încredere în casa.

- Cine ești? Întreba părintele rămas stană în fața ușii.

- Păcatul, zise Vipera in timp ce își arunca haina pe jos. Ușa se închise ușor, scapătă din mâna îngerului.