UnHappy Meal: Urme de materii fecale și alte bacterii posibil letale găsite pe touchscreen-urile de la McDonald’s în Londra

O investigație condusă de Metro împreună cu Universitatea Metropolitan din Londra a descoperit urme de excrement pe touchscreen-uri în opt restaurante McDonald’s diferite din Londra și Birmingham.

Toate display-urile testate au conținut bacterii coliforme, specifice materiilor fecale. Pe lângă o porție de excremente la pachet cu meniul comandat, poți câștiga o excursie gratuită la medic din cauza bacteriilor cu potențial mortal care mișună pe ecranele din McDonald’s.

Considerând valurile de oameni care lovesc zilnic lanțurile popularului fast food american, nu este de mirare că bacteriile se răspândesc pe zi ce trece. Puțini oameni realizează că folosirea ecranelor în schimbul unei interacțiuni umane vine cu un preț.

Într-un interviu pentru Metro, Dr. Paul Matewele, profesor universitar în microbiologie la Universitatea Metropolitan din Londra, a fost surprins de marea cantitate de bacterii fecale carese găsesc pe display-urile din McDonald’s. “Acestea cauzează genul de infecții care se transmit în spitale”, spune acesta.

Grija principală a doctorului Matewele este găsirea stafilococilor pe ecrane din cauza riscului mare de contagiere al acestora. Efectele bacteriei sunt intoxicarea sângelui și sindromul șocului toxic. O altă bacterie găsită în restaurante (inclusiv în Oxford Street) este klebsiella. Conform doctorului Matewele, bacteria este asociată cu “infecții ale tractului urinar, septicemie și diaree, cu unele specii cauzând chiar și pneumonie”.

Infografic realizat de Vanessa Craus

Din păcate, cercetările făcute de Universitatea Arizona arată că telefoanele nu sunt mai puțin contaminate. Acestea conclud faptul că “telefoanele mobile sunt purtătoare de bacterii în cantități de 10 ori mai mari decât majoritatea colacurilor din toalete”.

Dacă nu vrei să calci într-un rahat (chiar dacă se presupune că acesta aduce noroc), recomandarea specialiștilor este folosirea gelului antibacterial înaintea fiecărei mese sau cel puțin spălarea mâinilor după fiecare contact cu orice fel de obiect public.

Articol scris de Vanessa Craus.

 

Leave a Reply