Te balansezi între vis și realitate iar starea confuză iți crește adrenalina. Ochii nu te mai ascultă și îi închizi. Deși mintea îl refuză, corpul îl acceptă. Îl vrea mai mult decât rațiunea care iți spune să-I alungi. Nu e al tău și nu va fi vreodată. Nu e al nimănui. Nu știe să fie al cuiva chiar dacă ar vrea.
Ai pornit ca o lupoaică la vânătoare numai că acum victima ești tu. Te gândeai că ești puternică și o să îi reziști dar ai obosit. Vrei să capitulezi și să te lași cucerită.
Cu o vorbă, cu un gest, cu un sărut... Sărutul lui Iuda... Știi că o să te trădeze la un moment dat. Știi că o să plece la ”prima rază de soare”, ”la primul cântat al cocoșilor”.
Dar acum e aici, lângă tine, cu tine și în mintea ta. Te prefaci că nu îl înțelegi întocmai să mai repete o dată și încă o dată…până la nesfârșit. Îți va picura în vene dulcea otravă . O mușcătură suavă de șarpe ce îți va face sângele să iți fiarbă. Știi că o să mori în seara asta. ”Ți-ai semnat sentința” când l-ai primit. Voiai să mori, să scapi de greutatea singurătății.
În dragoste, nu există instinct de supravietuire fiindcă ești orb și mut și surd. Pe nepregătite, șarpele se strânge în jurul tău până când iți pierzi și ultimul gram de rațiune. Ce moarte frumoasă! Treci de la agnoie la extaz, de la rațiune la visare, de la speranță la realitate și totul se împletește într-un parfum de piele umedă și spasme de fericire.
Te simți vinovată fiindcă ai capitulat fără luptă. Trebuia să te zbați, să lupți pentru gheața din tine. Tu ești rece și nu ai sentimente… de ce îl lași să te fiarbă?! Ai mustrări de conștiință și păreri de rău. Închizi ochii. Și inevitabil te îndrăgostești iar de un parfum, de un corp, de un suflet…
comentarii