New Generation FC - Club de fotbal pentru juniori în Londra

Autor:
Director: New Generation FC (Club de fotbal pentru juniori)
Când viața iți dă câte un fault, n-ai ce să faci decât să te ridici și să mergi înainte. Asa se face că am luat viața de la zero în țara mamă a fotbalului de pe glob. Îl auzeam adesea pe soțul meu vorbind cu nostalgie despre fotbal, despre oportunitățile pe care le-a avut dar nu le-a luat. Nu-i place să se plângă de fel dar am simțit mereu că e în inima lui un foc care încă arde, o pasiune foarte vie deși "e prea bătrân acum" (spunea el).  Am văzut un anunț undeva și l-am înscris la fotbal fără să știe. "Nu se descurca prea bine cu engleza, DAR fotbalul ăsta pare să fie o limbă pe care o înțeleg toți iubitorii. ”S-o întelege el cumva", imi spuneam în gând. 

De atunci a pornit o adevărată aventură în lumea fotbalului și o călătorie frumoasa. De 9 ani a jucat regulat în mai multe ligi de amatori și în echipe locale internationale. Au câștigat trofee, medalii, mulți prieteni și momente frumoase. Așa se face că a ajuns antrenor part-time, la un club de fotbal pentru copii. Ba încă, am ajuns și eu să lucrez alaturi de ei.

A fost o experiență minunată din care ne-am dat seama că e timpul să pornim într-o nouă aventură. Astfel că în urmă cu 9 luni am deschis micuțul nostru club de fotbal cu viziunea și aspirațiile noastre. N-am urmărit niciodată să ne îmbogățim, am facut-o din pasiune pentru fotbal și micuții fotbalisti.

Inițial am fost nevasta din umbră...stiți cum se spune "în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie care își dă ochii peste cap." Unii "Bărbați puternici" îl sfătuiau să nu se asocieze cu nevasta în afaceri că dezastrul e garantat. Bineințeles, s-a dovedit că nu există nici un alt partener să iți vrea binele mai mult ca partenerul tău de viață, așa că am devenit parteneri 50-50 în acest proiect minunat.
Soțul meu nu s-a asociat doar cu mine ci cu întreagul meu grup de prietene care m-au sustinut ca niște leoaice de la bun început (mulțumesc grupului facebook Romanian Women In UK)

Este o călătorie ca un joc de fotbal pe care am învățat să îl ador. Unii bărbați mă faultau cu remarci doar pentru că sunt femeie. În timp ce sistemul de aici m-a susținut necondiționat chiar dacă sunt femeie. Oamenii de fotbal care au o dragoste sinceră ne-au arătat un suport imens, în timp ce alții încearcau să ne faulteze constant din lipsă de principii și valori.

La început mi-a fost greu să înțeleg și mă afecta negativ. Am învățat lecția rapid de la prietena mea Larisa de 10 ani. Ați văzut-o cât de încrezătoare joacă în echipa de U11? Și mi-a explicat cum băieții nu o luau în serios doar pentru că e fată dar apoi și-a câstigat respectul pas cu pas. Da, copiii noștri ne dau lecții zi de zi și ne completăm reciproc.

Pentru mine clubul de fotbal este ca o familie în care creștem și ne dezvoltăm împreună. Este o onoare pentru mine să fiu alături de copiii noștri în călătoria lor în sport. Unii dintre ei sunt foarte talentați și vor ajunge departe cu multă perseverență și susținerea corectă. Îmi doresc pentru toți ca timpul petrecut în clubul nostru să fie ca o pregătire pentru viață.

Fotbalul este un sport de echipă care dezvoltă trăsături de caracter esențiale în viață. Îi vedem cum cresc și devin tot mai puternici și disciplinați cu fiecare lună care trece. E cea mai mare satisfacție pentru mine să știu că au găsit aici un loc în care se simt bine, au legat prietenii și se dezvoltă pe plan sportiv.

Avem o echipă minunată de antrenori, cu care suntem și prieteni, ceea ce face ca să ne simțim mereu ca într-o familie. Viziunea noastră nu e să ne îmbogățim, ci să antrenăm campionii acestei generații. Există talent masiv în fiecare generație dar e nevoie de oameni pregătiți care să îi susțină și să ii ajute să creadă în visul lor.

Poate că unora li se pare prematur să vorbesc despre o viziune atât de mare într-un club atât de mic. Oamenilor le place să audă povești de succes, dar eu vorbesc în timp ce muncesc din greu pentru succes și sunt mândră de primul nostru meci, primul nostru trofeu, sunt încântată de începutul nostru mic. Ecoul va fi mare. Uneori e greu, e munca foarte multă constanta DAR nimic bun nu se obține ușor în viață.
Pe cât de mare a fost oponența din partea unor "afaceriști" români de fotbal, pe atat de mare a fost sustinerea englezilor (oameni de fotbal) dar și a părinților copiilor noștri.

Primul și cel mai semnificativ exemplu este chiar primul antrenament cu doar 5 copii, în parc. În timp ce strategia unora era să ne "zdrobească" înainte de a ne dezvolta, noi am ales să rămânem departe de orice conflict… să ne concentram toata energia pe ceea ce avem de construit și să nu ne pierdem ținta.

La primul antrenament a venit persomal să ne susțină un jucator și prieten de familie,  fotbalist ce joacă în Premier League și în Naționala Țării Galilor alături de mari fotbaliști ai lumii (Naționala de seniori) - un jucător cu o valoare de peste 12milioane de lire. Nu aș fi menționat asta pentru că valoarea lui e mult mai mare în ochii mei dar uneori e bine să valorifici binecuvântările și susținerea oamenilor cu greutate. Un simplu gest din partea lui mi-a dat aripi să zbor ca un vultur… și de atunci tot zbor…

Tot proiectul nostru e despre copii, despre fotbal și viață. Ne-am propus să le dăm o șansă tuturor indiferent de backgroundul finaciar sau social din care provin. Vrem să le oferim o alternativă sănătoasă la socializare și la o viață curată dedicată sportului în loc de droguri, găști periculoase și alte tentații într-o astfel de metropolă. 

Autor:
Director: New Generation FC (Club de fotbal pentru juniori) - Antrenor: Tony Banu, Tel: 07481 912214 


postări asemănatoare

ultimele postări

  1. Level 3 Air Source Heat Pumps Skills GRATUIT (pentru cine are NVQ Level 2 plumbing sau 3 ani experienta)
  2. Cum devii electrician calificat cu sau fara experienta (fast track)
  3. NVQ Level 2 constructii în rate (card imediat)
  4. NVQ Level 2 constructii în rate (card imediat)

categorii

On Top