pot afirma că le-am petrecut pe majoritatea…

A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea. Ne întâlneam acolo copii din diferite orașe, copii prietenoși care nu ne sfiam să încadrăm în cercul nostru de prieteni și “copii de la țară” doar pentru că noi veneam “de la oraș”… Timpul a trecut, s-au legat prietenii, am ajuns în perioada adolescenței și evident, a “ieșitului la discotecă”…

Eu și tatăl meu am fost dintotdeauna două pietre care s-au bătut cap în cap, nu era posibil să discutăm ceva fără să ne contrazicem. Era conștient că am crescut și că vreau să merg și eu la “discoteca din sat” (la 200m distanță de casa bunicilor) ca ceilalți de vârsta mea.

Iată că a venit mult așteptata vară. Ca de obicei, am mers la bunici împreună cu fratele și sora, ambii mai mici decât mine. Părinții au petrecut weekend-ul cu noi după care s-au întors acasă să-și vadă în continuare de îndatoririle zilnice. Tata a avut grijă să menționeze bunicului:

După cum vedeți a crescut, este o responsabilitate și mai mare! O las ”în grija” dumneavoastră și am rugămintea să mă anunțați imediat dacă apare ceva “neprevăzut” sau dacă trebuie să luați vreo “decizie în ce o priveste”… Știm cu toții ce voia să spună…

Și ca să se asigure că știe tot, l-a mai pus și pe fratele mai mic pe post de “bodyguard”.

• Fiind singurul băiat trebuie să ai grijă de surorile tale, în special de cea mare… Știi? Acum ești “barbat” și trebuie să-ți iei rolul în serios!
  

Deși nu ne certam… nu aveam ce să împărțim, dragul meu frate mai avea grijă să mai scape câte ceva din ce făceam, deși nu o făcea intenționat!

Prima săptămână a trecut repede, mi-am revăzut prietenii, am aflat că toți vor ieși sâmbăta următoare la discotecă și s-a înfiripat și în mintea mea ideea că aș vrea să merg. Toată săptămâna “am tras ca un erou” (bunicii erau oameni înstăriți, gospodăria lor fiind destul de mare)… nu mai știam ce să mai fac, așa poate reușeam să nu mă refuze bunicii când le voi cere permisiunea să merg la discotecă…

I-am împărtășit gândurile mele fratelui, erau doar 2 ani diferență între noi și trebuia să mă înțeleagă oarecum… bineînțeles, m-am inșelat… vineri am discutat cu bunicii și au spus că trebuie să se consulte cu parinții…

• Voiam să vă rog și eu ceva. Știți că toți prietenii mei merg mâine seară la discotecă. V-am arătat că pot fi responsabilă și cred că este în regulă dacă vă cer permisiunea să merg și eu. Sunt “mare și cu, capul pe umeri” și în plus nu e nimic rău în a merge să mă distrez!
  

Asta credeam eu, ei vedeau “problema” altfel… deja s-au îngrijorat puțin după propunerea mea, era ca și cum se așteptau, dar totuși sperau să nu se întâmple să le fac o “așa propunere indecentă”… Cum imi permiteam eu “Batman” să vreau la discoteca?????Totuși unde era nenorocirea și eu nu o vedeam???????

Mi-au sunat părinții și surpriză… trebuia să mă însoțească fratele… Dacă nu eram de acord stăteam acasă, draguț, nu-i așa?… Ce puteam să spun? Am acceptat… Îmi aduc aminte și acum când îmi spunea fratele:

• Ești tu mai mare, dar eu “sunt bărbatu` în familie”… Așa mă suparam…dar nu aveam ce face… trebuia să mă comport exemplar…
  

Am ieșit, m-am distrat dar parcă simțeam că îmi suflă cineva în ceafă la fiecare mișcare… Mai auzeam câte un prieten spunând:

• Ești cam “importantă” dacă te trimit bunicii cu “escorta” după tine!
  

Mă deranjau comentariile, dar pentru moment am hotărât să fac abstracție de ele… eram hotărâtă să fac în așa fel încât săptămâna următoare să nu mai fiu însoțită!

Zis și facut… am zis bunicilor că nu mi-a plăcut deloc… vaiiii…  ce e aia discotecă????… a fost oribil și câte și mai cate… săptămâna următoare a decurs totul normal. Toată lumea se mira cum de nu mai vreau eu să ies, era totuși sâmbătă seară. Toți erau la distracție. Am spus că sunt obosită, mi-am luat surioara (dormeam împreună, avea in jur de 7 ani pe atunci) și am zis că mergem să dormim. Fratele meu a mai rămas puțin să privească la tv, norocul meu, am ajuns în cameră și am vorbit cu micuța:

• O să fii și tu ca mine și îți vei dori să ieși la discotecă, o să-ți amintești de clipa asta și-mi vei da dreptate. Să nu-ți fie frică, dacă mă vor  “prinde”, le voi spune că tu dormeai și nu știi nimic (ea niciodată nu zicea nimic, mă asculta mereu și era de acord cu mine)!
  

În timp ce vorbeam cu ea mă și îmbrăcam pentru discotecă. În câteva minute au apărut și fratele cu bunicul, au intrat în cameră să ne ureze noapte bună și să verifice probabil dacă nu am plecat fără să anunț. Cearceaful mă acoperea cu totul, ce mai conta că era vară și nu mai puteam de cald? Trebuia să acopăr hainele care înlocuiau pijamaua…

Am uitat să menționez mai sus faptul că bunicii aveau două corpuri de casă, în unul dormeau ei și în unul noi. Dacă adormea fratele eram “salvată”, bunicii nu aveau cum să mă audă “fugind” !… Cred că nu a durat jumătate de oră până a adormit(oboseala își spusese cuvântul), timp în care am zis că mi se urcă tot sângele în cap. Putea intra în orice minut și descoperea ce aveam de gând… nu are rost să mai spun ce s-ar fi întâmplat apoi. Era obosit, ca și mine, ajutase toată ziua la treburile gospodărești, numai că la mine oboseala nu mai conta, nu mă puteam gândi decât la distractie. Camerele erau alăturate și am auzit când a început să respire regulat. Adormise!…

Am zis că nu trebuie să ratez ocazia, m-am ridicat din pat și am deschis fereastra (cu o grijă imensă să nu fac vreun zgomot) care era destul de mică. M-am oprit pentru câteva secunde să mă uit la micuța mea surioară, încă nu dormea, aveam senzația că se simte oarecum abandonată. O iubeam nespus de mult și-mi părea rău că trebuie să treacă prin “așa aventură” la o vârstă atat fragedă, dar eu eram hotărâtă, trebuia să ajung la discotecă!

Uitându-mă în urmă, nici în ziua de azi nu știu cum am ieșit pe fereastra  aia, probabil dorința de a  mă distra era atât de puternică încât o simplă fereastră nu mă putea împiedica să nu am parte de ea…

Am mers la discotecă și m-am întâlnit cu prietenii mei, am avut o seară pe cinste. Dacă mă prindeau, măcar să știu că nu regret faptul că am plecat fără să cer permisiunea cuiva. Am avut noroc și nu am fost descoperită, a doua zi mi-a povestit a mea surioară cum a adormit cu teamă că voi fi prinsă.

Îmi e dor de vacanțele la bunici și de adolescenta… și când mă gândesc că voiam să “cresc mare” mai repede… acum sunt clipe în care îmi doresc să mai fiu adolescent…